ACTUALITATE Acum 1 ora, 34 minute

Niculina Stoican vine la Sita Buzăului pentru sărbătoarea tradițională a ouălor roșii de Paște

de Ștefania Găvăneci | 117 vizualizări

Localnicii din Zona Buzaielor se adună marți, 14 aprilie, la Căminul Cultural din Sita Buzăului, pentru a marca a treia zi de Paște prin muzică și tradiții. Festivalul-Concurs „Sărbătoarea ouălor roșii de Paște” începe la ora 17:00, iar pe scenă vor urca artiști locali și cântăreața de muzică populară Niculina Stoican. 

Evenimentul a ajuns deja la ediția cu numărul 31 și este al treilea an consecutiv când comuna Sita Buzăului găzduiește această competiție dedicată simbolurilor pascale. Pe lângă concursul propriu-zis, atmosfera va fi întreținută de artiștii comunității. Vor urca pe scenă membrii Ansamblului folcloric „Cununa Carpaților”, copiii din Corul „Voiniceii”, dar și grupurile vocale „Pădurenii” și „Fetele cu dor”. Lor li se alătură și formația de dansuri populare a Căminului Cultural.

Punctul de atracție al serii este prezența Niculinei Stoican. Îndrăgita interpretă de muzică populară este invitata de onoare a acestei ediții și va urca pe scena de la Sita Buzăului pentru un moment special de sărbătoare.

Organizatorii își doresc ca acest eveniment să fie un prilej de apropiere pentru oamenii din comună și din împrejurimi.

Vă așteptăm să petrecem împreună cea de-a treia zi de Paște, într-o atmosferă de sărbătoare, cântec și joc popular. Vă așteptăm în număr cât mai mare să onorăm tradiția și să ne bucurăm de lumina sărbătorilor pascale împreună, ca o adevărată comunitate”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei. 

Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Sita Buzăului, alături de Consiliul Județean Covasna, Centrul de Cultură al Județului Covasna și Asociația „Cununa Carpaților”.

La ediția de anul trecut publicul a urmărit un reportaj despre încondeierea ouălor acasă la Vasilica Despa, o femeie cunoscută în zonă pentru măiestria cu care duce mai departe tradiția pascală. Invitații speciali ai serii au fost interpreta Mariana Anghel și Cvintetul vocal „Anatoly” de la Opera Brașov.

Sursa foto: Primăria Comunei Sita Buzăului/ Niculina Stoican/ Facebook 

Poze de la ediția de anul trecut găsești AICI, iar video AICI.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.