ACTUALITATE 8 aprilie 2021

„Muzeul” nepăsării de la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 4780 vizualizări

Cum arată în interior Casa de Cultură a Sindicatelor

Zeci, poate chiar sute de cărți zac aruncate pe jos, într-o cameră care părea că ar fi fost, cândva, o bibliotecă mică și cochetă. Sala mare de spectacole, odată inima acestei clădiri, este acum cuprinsă de un întuneric de coșmar, că nici lanterna nu ajută. Pe scenă, strălucește dintr-un colț, când ajunge spre el raza de lumină, un mic pian. Mirosul de hazna este pretutindeni. La fel ca dozele de bere, sticlele aruncate și geamurile sparte. Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe arată ca după bombardament, doar că arsenalul folosit din plin aici e compus din nepăsare, neglijență, delăsare, lipsă de responsabilitate, toate ajutate de o legislație discutabilă. 

Sunt unele locuri peste care trec anii cum nu se poate mai urât. Prinse între litigii ale autorităților, alimentate de incapacitate, lipsă de interes și indolență, rămân abandonate în voia sorții și timpul nu le iartă. Printre aceste locuri este Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe. S-a mai scris și s-a vorbit de nenumărate ori despre acest obiectiv, care a ajuns să fie un adevărat „muzeu” al nepăsării și al rușinii (sau nerușinării). Și probabil se va mai scrie pe subiect. Dar astăzi vă prezentăm o altă perspectivă, cea din interior, la propriu. Pentru că în urmă cu o lună și ceva am intrat acolo și ne-am îngrozit de forța pe care o are această boală numită „indolență”. 

De ce am așteptat atât până să publicăm materialul? Pentru că în acest timp am vrut să obținem și partea cealaltă a poveștii, adică punctul de vedere al celor de la Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, care își asumă pe site-ul propriu, https://www.anccsr.ro/, că ar avea în administrație Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, alături de alte 50 de astfel de locații din țară. Nu am primit până în ziua de azi vreun semn în urma e-mailului trimis, deși am avut semnale că a ajuns la destinație. 

Bineînțeles că, pentru ca degringolada să fie completă, sunt și alte organizații sindicale care susțin că ar avea de fapt dreptul de administrare al clădirii. Ca de exemplu Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR) sau Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR). Sigur că povestea este mult mai complicată  de atât și începe cu mult înainte de 1989. Unii susțin că aceste organizații s-ar fi desființat după Revoluție, alții că, dimpotrivă, și-au câștigat dreptul să funcționeze în continuare. 

Cert este că trenarea tranșării problemei a dus, în timp, la rezultate ca cel de la Sfântu Gheorghe. 

Așa că noi ne continuăm demersul, de a relata despre cele văzute acolo, mai ales că ne-am convins că locul este un pericol din punct de vedere al sănătății și integrității populației, un focar de infecție și o tentație pentru teribiliști, adică îndeosebi pentru tinerii care își petrec (sau petreceau, înainte de pandemie) timpul în parcul din zona grupului Statuar „Mihai Viteazul”, aventurându-se în acest loc periculos, de dragul experienței. Pentru că da, arată ca o casă bântuită.  Este o „casă” nu a culturii, cum îi zice numele, ci una a persoanelor fără adăpost, care și-au făcut culcuș în unele dintre camerele mai ferite de ochii lumii. 

„Vă rugăm nu intrați în incinta clădirii” 

Aproape de ușa larg deschisă, ruptă, murdară, din pragul căreia se vede un panou pe care scrie, cu litere roșii, „1 Decembrie”, pe zid este lipit un afiș pus acolo de autoritățile locale pe care scrie în română și în maghiară: „Atenție! Clădirea nu este în proprietatea Primăriei Sfântu Gheorghe, prin urmare nu este spațiu public! Vă rugăm să nu intrați în incinta clădirii!”. 

Dar timp de peste o oră cât am stat să vedem cu ochii noștri ce s-a ales de „averea sindicatelor” nu ne-a întrebat nimeni nici ce facem acolo, nici ce căutăm pe proprietatea privată. Le-am fi spus că am mers să documentăm un adevăr, o stare de fapt, despre care am vorbit până acum doar de la suprafață. Dar nu am avut cui să ne justificăm.   

IPJ Covasna: cinci amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, pentru intrarea fără drept în clădire

Din acest motiv, am solicitat și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna să ne spună dacă și cum este păzit acest obiectiv. Am aflat astfel că în perioada ianuarie 2020 – 8 martie 2021, polițiștii au dat cinci amenzi persoanelor depistate că au intrat în clădire. 

IPJ Covasna ne-a transmis și că „obligația legală de a asigura paza obiectivului sus menționat aparține administratorului clădirii, respectiv Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.

Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a înaintat mai multe adrese prin care i s-a pus în vedere administratorului clădirii să respecte prevederile Legii 333/2003, republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor și să asigure paza acestui obiectiv, obligație legală pe care administratorul nu și-o respectă nici în prezent, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conform Legii 333/2003”. 

Mai mult, IPJ ne-a mai informat că „obiectivul se află în atenția polițiștilor, în zona clădirii sunt efectuate patrulări zilnice, conform itinerariului de patrulare.

Totodată, această clădire a fost inclusă în mai multe planuri de măsuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au efectuat periodic acțiuni, împreună cu jandarmii din cadrul I.J.J. Covasna, pe linia prevenirii faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.

În perioada 2020 – prezent (n.red. 8 martie 2021), polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.500 de lei persoanelor depistate că au intrat fără drept în această clădire”. 

Shakespeare și George Călinescu, îngropați în aceeași mizerie

Pe vremuri, aici erau spectacole de marcă, unde artiști ca Iris, Omega ori nenumărate legende ale muzicii populare românești ofereau momente de neuitat publicului numeros. Apoi a fost discotecă, iar ulterior sediu de birouri. Până în 2012. 

Acum e realmente dureros să privești în ochii trecutului. Încă din hol, te întâmpină pe jos geamuri sparte, doze goale de bere, cutii, sticle, hârtii. Și un miros de hazna greu de ignorat, chiar dacă, de jur împrejur spațiul este „aerisit” prin ferestrele aproape inexistente. 

Fiecare pas e ca o intrare într-un coșmar. Nu e încăpere care să nu fie distrusă. Singura care a rămas mai puțin umblată e camera cu cărți de la etaj. Nu îi putem spune bibliotecă, deși are rafturi și cărți. Este o cameră, unde zeci, poate sute de cărți stau grămezi, prăfuite și uitate. Au fost călcate în picioare fără îndoială. Tehnică și literatură, claie peste grămadă. Shakespeare și George Călinescu, îngropați în aceeași mizerie. 

Dar aceasta nu a fost singura cameră unde erau cărți. Este și un subsol, în zona fostei centrale termice, unde în loc de podea, pe ciment sunt răsfirate alte zeci, poate sute de cărți. O adevărată insultă la adresa culturii.  

Dar poate cea mai impresionantă „priveliște” dintre toate a fost scena din sala mare de spectacol. Dacă, din ce am auzit și îmi pot imagina, altădată acesta era locul care strălucea cel mai tare, acum este înghițit de întuneric, cu draperia de la cortină, care era din catifea roșie sau vișinie, tăiată și făcută franjuri, cu podeaua ruptă și acoperită de gunoaie. Într-un colț este un pian. Oarecum funcțional. Scoate sunete, dar nu mai mângâie auzul, cum probabil o făcea odată, ci îl chinuie, ca într-un strigăt de ajutor, care răsună în toată clădirea, dând senzația că imobilul e bântuit. Nu după mult timp, într-o încăpere apropiată am descoperit un alt pian. Sunt probabil piese care într-un muzeu adevărat ar valora averi. 

Aici zac în uitare, într-un imobil cu pereți scorojiți, murdari, cu grupuri sanitare distruse, fără uși, cu mobilierul transformat în lemn de foc și cărți călcate în picioare și arse. 

În sala de comandă din câte am înțeles, de unde se dădea tonul la tot, pe un perete mai era încă agățat un tablou roșu. Pe jos, printre fecale și cârpe, era și un ziar. „Opinia națională” din 3 noiembrie 2008, deschis la pagina titrată „Vorbiți, scrieți corect românește! – Vocabularul și frazeologia, expresii ale culturii...(și încă ceva, dar pagina era ruptă)”. Ideea de „expresii ale culturii” mi-a răsunat mult timp în minte. M-a făcut să mă gândesc și că, din păcate, și felul cum arată casa de cultură este tot o expresie a culturii noastre, pe care trebuie să o privim atent în față. 

Un alt aspect care mi-a atras atenția a fost faptul că nu departe de intrarea principală erau câteva camere cu teancuri de hârtii, unele răsfirate, altele pur și simplu aruncate de jos. Copii după buletine, cu nume, prenume, CNP și alte date de identificare care pot intra în posesia oricui intră în clădire. Multe dintre documente au antetul Universității Spiru Haret, instituție care a avut sediu sau arhivă aici, la un moment dat. 

Altfel, cam tot ce era de furat, s-a furat. Inclusiv părți din furtunurile necesare la stingerea incendiilor, cu care era pe vremuri dotată clădirea. 

„Atenție! Zonă militară strict păzit. Accesul este strict interzis”

Un singur loc a rămas ferecat de ochii celor curioși: un fel de buncăr, aflat într-o încăpere din subsol. Locul era „păzit” de câteva afișe lipite pe o ușă, cu însemnele protecției civile și cele ale ISU Covasna, pe care scria exact așa: „Atenție! Zonă militară strict păzit. Accesul este strict interzis”. Nu în ultimul rând, un semn de obiectiv „supravegheat video” zăcea călcat în picioare peste un maldăr de hârtii, trădând parcă cele scrise. 

De la această idee, și de la faptul că am văzut cărți cu pagini arse sau scrum pe jos în diverse încăperi din clădire, am înaintat și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna o solicitare de informații. Așa am aflat că, ironic sau nu, de ziua națională a României, în 2012, clădirea a fost debranșată de la electricitate și accesul a fost restricționat. Teoretic „restricționat”, că practic mai puțin. 

„Instituția noastră nu are în competență asigurarea pazei şi protecției din zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe. Din informațiile pe care le deținem, începând cu 01.12.2012, acest obiectiv a fost debranșat de la rețeaua de electricitate şi clădirea a fost închisă, ca urmare a unui litigiu, iar accesul a fost restricționat.

Până la momentul închiderii obiectivului, zona era marcată conform cap. II, secț. a 2-a din  Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecția civilă, cu modificările şi completările ulterioare”, ne-a informat ISU Covasna. 

La curiozitatea legată de organizarea de exerciții pentru pregătire în cazul în care se ivește vreun incendiu la clădirea din „buricul târgului” ni s-a răspuns astfel: „Din evidențele pe care le deținem în ultimii ani nu s-au desfăşurat exerciţii la Casa de Cultură a Sindicatelor, întrucât din informaţiile deţinute nu s-au desfăşurat activităţi în incinta acesteia.

De asemenea, începând cu 10.03.2020, în conformitate cu reglementările specifice şi având în vedere situaţia epidemiologică determinată de răspândirea virusului SARS CoV-2 nu s-au desfăşurat exerciţii cu forţe şi mijloace în teren”. 

„Așa ceva am văzut în Afganistan și Siria, unde era război crunt”

În această vizită la „muzeul indolenței” din Sfântu Gheorghe ne-a însoțit Karda Zoltán, un covăsnean implicat în multe proiecte civice. Chiar ne-a spus că a încercat salvarea celor două piane, dar că, tot din cauza legislației, nu s-a reușit. 

Mi se pare dezolant ceea ce vedem aici, la clădirea aceasta, fosta Casă de cultură a județului. Eu așa ceva nici măcar în Libia nu am văzut. Am văzut în Afganistan și Siria, unde era război crunt. Aici mi se pare că războiul dintre instituțiile statului a distrus o clădire care a fost construită din impozitul locuitorilor județului Covasna. (...) Înăuntru am văzut mormane de cărți în română și maghiară călcate în picioare. Sunt boschetari care dorm noaptea aici și vandalizează clădirea. Din păcate ard cărți. După 80 de ani după Hitler am ajuns în 2021 în România ca unii să ardă cărți, să facă foc cu cărți”, ne-a spus acesta, precizând și că ar trebui să se facă ceva util cu acest spațiu, mai ales că municipiul Sfântu Gheorghe ar avea nevoie de o astfel de clădire, pentru că nu sunt săli de evenimente cu așa de multe locuri. „Sunt săli imense, diverse studiouri, care ar putea fi reabilitate poate cu fonduri europene. Plus de asta, nu știu ce fac instituțiile statului. Cum am intrat noi și am fotografiat înăuntru timp de aproape o oră, așa intră și oamenii care adună fier vechi și distrug tot ce se mai poate distruge înăuntru. (...) Sunt niște locuri foarte periculoase, niște goluri de chiar și 10 metri. Cred că autoritățile nu sunt conștiente de cât de mare pericol este această clădire, inclusiv din cauza tavanului care cade”, spune Karda Zoltán. 

Plângere penală 

În urmă cu mai bine de o lună, Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat că făcut o plângere penală „pentru că această clădire este neîngrijită şi creează probleme de ordine și sănătate publică” și a informat din nou că „doreşte preluarea clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor şi reintroducerea ei în circuitul cultural al oraşului, însă pentru acest lucru este nevoie de o decizie la nivel central în ceea ce priveşte tot patrimoniul fostului sindicat comunist”. 

De atunci s-a pus din nou o bandă de protecție alb-roșie în jurul clădirii, în special în fața ușii larg deschise, semn că „pe aici nu se trece”, dar care în prezent este iarăși ruptă. Dintr-o observație mai recentă, se pare că între timp, de luna trecută, a dispărut și afișul pe care era scris acel „1 Decembrie” festiv. 

Primarul Antal Árpád a spus tot în februarie a.c. că s-au purtat discuții la nivelul coaliției de guvernare, din care face acum parte și UDMR, să se rezolve o dată pentru totdeauna problema clădirilor care se află în situații ca cea a Casei de Cultură a Sindicatelor. 

Ne dorim recuperarea, dacă putem spune așa, a acestei case de cultură a sindicatelor, pentru că a fost a comunității. Eu cred, sper și sunt convins că acest Guvern își dorește ca problema multitudinii de imobile care aparțin statului și care de foarte multe ori sunt abandonate, nici măcar nu sunt intabulate, nici inventariate, nici nu știu ministerele ce au prin țară, să se rezolve. Există această dorință la nivelul coaliției de guvernare, că trebuie făcut un pas în această direcție. (...) În acest moment, în primă fază noi va trebui să schimbăm legislația, pentru că e foarte dificil să transferi, de la nivelul statului, către administrația publică locală un imobil care, de exemplu, nu este intabulat”, a explicat, atunci, primarul.

În trecut au fost și diverse încercări de a recupera clădirea, dar, după cum se constată, niciuna nu s-a finalizat.

Astăzi, ușa este încă deschisă, la fel ca „rana” pe care o reprezintă acest obiectiv pentru imaginea municipiului Sfântu Gheorghe și implicit pentru județul Covasna, cu atât mai mult cu cât este în centrul orașului, la câțiva pași de Prefectură și Consiliul Județean, respectiv Primărie și unul din sediile poliției.  

Ceea ce este mai șocant este că „buba” asta se află în centrul unui oraș care altfel este modern, curățel și frumos. Este și lângă locul în care se marchează cele mai importante sărbători în culorile naționale și unde ne cântăm mândria de a fi români.

Primarul Antal Árpád a spus la un moment dat că și-ar dori ca peste ani obiectivul să fie transformat într-un Muzeu al Comunismului. Până atunci rămânem cu acest „muzeu” sau simbol al indolenței. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.