ACTUALITATE 10 noiembrie 2023

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, redeschis recent, caută voluntari

de Agerpres | 923 vizualizări

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, care a fost redeschis luna trecută după ce a fost restaurat şi modernizat cu fonduri europene, caută voluntari.

Directorul instituţiei, Vargha Mihály a declarat că lucrările, care au durat aproape doi ani, au vizat atât reabilitarea completă a ansamblului de clădiri, cât şi reamenajarea parcului dendrologic, în urma acestor intervenţii spaţiul expoziţional fiind mărit cu 30%.

Potrivit acestuia, interesul publicului este foarte mare, iar echipa muzeului abia poate face faţă numărului mare de vizitatori.

„Avem o avalanşă de vizitatori, aşa că ne dorim să ne extindem echipa cu voluntari care să ne ajute în special în ghidajul acestora în zilele lucrătoare sau în weekend (...) Nu avem voie să angajăm, aşa că suntem nevoiţi să apelăm la voluntari, care să întâmpine vizitatorii, să îi însoţească, să le prezinte colecţiile noastre valoroase”, a declarat pentru AGERPRES Vargha Mihály.

Acesta a menţionat că, pe lângă experienţa pe care o vor dobândi în urma acestei activităţi, voluntarii vor putea participa gratuit la programele muzeale şi vor avea acces nelimitat la expoziţiile permanente şi temporare.

Cei interesaţi să aplice pentru activitatea de voluntariat trebuie să aibă minimum 16 ani, bune abilităţi de comunicare şi să cunoască limbile română şi maghiară. Înscrierile se pot face până pe 15 noiembrie a.c, trimiţând CV-ul, o fotografie şi o scrisoare de motivaţie pe adresa office.sznm@gmail.com.

Lucrările de restaurare şi modernizare a muzeului au costat aproape 25 de milioane de lei şi au fost finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi din bugetul Consiliului Judeţean Covasna.

Vargha Mihály a menţionat că Muzeul Naţional Secuiesc este una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din ţară şi un important obiectiv turistic, iar lucrările efectuate aici au reuşit să redea strălucire acestei „bijuterii arhitecturale” construite după planurile arhitectului transilvănean Kos Karoly, dar şi să pună în valoare spaţii neutilizate, precum grădina şi turla muzeului, şi să prezinte colecţiile într-o manieră modernă.

Potrivit acestuia, muzeul va fi un spaţiu interactiv şi „viu”, în care colecţiile vor fi puse în valoare inclusiv prin tehnici smart, pentru a fi mai atrăgătoare pentru tânara generaţie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.