ACTUALITATE 30 septembrie 2013

Motociclist accidentat la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 515 vizualizări

Conducătorul unei motociclete a fost rănit grav duminică la Sfântu Gheorghe în urma unui accident.

Polițiștii au stabilit că acesta, în timp ce conducea un motociclu pe strada 1 Decembrie 1918 din direcţia Centru către Gară, la pătrunderea în interseţia cu strada Lt. Păiş David, prevăzută cu sens giratoriu, a fost acroşat de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie şi al cărui conducător nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.

„Ambii conducători au fost testaţi alcoolscop cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Totodată acestora li s-a recoltat şi câte o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

În urmă cu aproximativ o lună un alt motociclist din oraș a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină al cărei șofer nu i-a acordat prioritate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.