Castelul Daniel din Tălişoara, clădit în urmă cu aproape 400 de ani, ascunde câteva mistere neelucidate, printre care cel al semnificaţiei frescelor şi a camerei secrete descoperite în timpul lucrărilor de restaurare. Castelul a fost construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în stil renascentist, de familia nobiliară Daniel, şi a trecut prin mai multe etape de extinderi şi modificări până la începutul secolului trecut, când a căpătat înfăţişarea actuală.

Blazonul familiei Daniel, reprezentând o lebădă albă cu gâtul săgetat, apare pe un basorelief sculptat în piatră pe faţada clădirii împreună cu deviza 'Deus Providebit' (Dumnezeu ne va purta de grijă), iar, potrivit legendelor, ar fi fost conferit familiei în semn de recunoştinţă pentru serviciile oferite, de către principele Transilvaniei, Bethlen Gabor. Pe zidurile castelului sunt consemnate, de asemenea, anul 1669 şi iniţialele M.D. şi H.I. ale proprietarilor, Daniel Mihaly şi soţia sa, Haller Judit, care au construit aripa nord-vestică a clădirii, dar şi anul 1680, în care se presupune că ar fi fost încheiate lucrările de etajare a aripii principale.

Blazonul familiei apare şi pe aripa clasicistă a castelului, realizată în 1884, fiind sculptat în teracotă.

Istoria consemnează, printre altele, faptul că faţada castelului a căpătat, la începutul anilor 1890, o terasă proiectată de arhitectul Draskoczy Jeno.

Reabilitat şi introdus în circuitul turistic

Castelul a fost cumpărat, în urmă cu câţiva ani de doi tineri, Racz Lilla şi Attila, originari din Sfântu Gheorghe, respectiv Miercurea Ciuc, care l-au reabilitat şi l-au introdus în circuitul turistic.

„Povestea a început în jurul Crăciunului, în urmă cu şase, chiar şapte ani, când am petrecut vacanţa de iarnă acasă şi am primit de la mama mea un album despre castele şi conace. Eram în momentul în care ne gândeam să începem o afacere şi cochetam cu ideea de turism. Aşa am dat peste acest castel şi, la sfârşitul prezentării din album, scria că tocmai îşi aşteaptă gazdele, deci era de vânzare. Ne-am uitat cine erau proprietarii din sat, i-am căutat şi am început discuţiile. La vremea respectivă, ni s-a spus că deja era 'semivândut', aveau o înţelegere cu un domn din Statele Unite ale Americii şi că nu mai e de vânzare, dar nouă ne-a plăcut foarte mult, aşa că am păstrat legătura, ne-am tot interesat şi până la urmă am aflat că a fost scos din nou la vânzare, americanul fiind dezamăgit de faptul că imobilul nu mai era înconjurat de păduri ca odinioară şi că era multă birocraţie ca să îl poată cumpăra. După ce el a renunţat, am început negocierile, a fost un proces de vrei doi ani şi, în cele din urmă, l-am cumpărat”, a declarat Lilla Racz.

Cei doi tineri, care au lucrat timp de mai mulţi ani în Bucureşti, ea consultant de marketing la o companie multinaţională, iar el în domeniul IT bancar, spun că alegerea castelului a fost una „emoţională” şi că, odată cu achiziţionarea lui, au început o nouă viaţă.

„Castelul nu arăta prea bine la vremea când l-am cumpărat, era nefolosit de mai mult de 10 de ani, dar pe de altă parte, totuşi, faţă de multe alte castele din Transilvania, aflate în paragină, arăta mult mai bine pentru că pe vremea comunismului a fost folosit ca CAP şi a fost restaurat în 1988, ceea ce a permis ca structural să reziste', spune aceasta.

Cameră secretă descoperită din întâmplare

Castelul de la Tălişoara avea să le ofere celor doi tineri şi câteva surprize, în timpul restaurărilor fiind scoase la iveală mai multe fresce şi o cameră secretă. „Cea mai mare surpriză pe care ne-a dăruit-o castelul au fost frescele. Am tot auzit poveşti prin sat că, la renovarea din 1988, oamenii ar fi văzut nişte urme de pictură şi chiar figuri pictate pe pereţi, dar iniţial, nu era nicio dovadă şi am crezut că era o legendă, ca şi tunelul despre care am auzit foarte multe dar nu l-am găsit. Când am început cercetările istorice murale, s-a dovedit că, într-adevăr, există urme de fresce, aşa că am demarat o cercetare mai amplă a picturilor murale şi am dat peste mai multe scene pictate care datează din anul 1680, pe care le-am renovat acum. Suntem în faza în care sunt renovate şi conservate, deci se disting, dar abia de acum încolo începe aventura mai interesantă, pentru că încercăm să descifrăm ce înseamnă exact scenele”, adaugă Lilla Racz.

Într-una dintre fresce apare unul dintre membrii familiei, probabil Daniel Mihaly I, care, potrivit istoricilor, ar fi ocupat o înaltă funcţie diplomatică şi ar fi fost împuternicit, în anul 1638, să ducă tributul Transilvaniei marelui sultan de la Constantinopole.

Castelul are opt camere, fiecare cu un stil şi o poveste aparte, printre ele „Lebăda”, denumită după blazonul familiei Daniel, camera contelui, aflată lângă budoarul contesei, şi camera „Constantinopole”, unde se regăsesc frescele amintite. Una dintre cele mai atrăgătoare, datorită poveştii ei, este „Camera secretelor”, o încăpere a cărei baie a fost amenajată într-un spaţiu înzidit, descoperit în timpul renovărilor din 2011.

„Am aflat de existenţa acestei încăperi când am făcut planurile la etaj şi parter şi s-a dovedit că e ceva acolo şi am dat peste o frumoasă încăpere boltită în care am amenajat baia. Secretul, de ce acolo camera a fost înzidită, nu l-am aflat şi de aceea am numit-o 'Camera secretelor'. O altă cameră se numeşte 'Poarta castelului' pentru că este o încăpere în care, înainte de 1800, funcţiona intrarea cu caleştile în castel. Pot să zic că, de fiecare dată când merg la castel, am o altă cameră preferată, fiecare are un stil unic, o atmosferă unică”, povesteşte Lilla Racz.

„De obicei când avem oaspeţi, facem un tur, îi conducem prin fiecare cameră, iar ei aleg camera preferată în care vor să stea. Dacă unul vrea ceva mai nobil alege 'Lebăda', dacă vrea ceva mai rustic alege camera cu cadă de lemn, dacă vrea poate alege baia uriaşă construită din mozaic, sunt diverse opţiuni şi nu se compară una cu cealaltă. Mai e camera doamnei Haller, care are o oglindă uriaşă de aproximativ cinci metri pătraţi de jos în sus. Fiecare cameră are o poveste şi un mic efect wow, cum spune designerul nostru”, adaugă Racz Attila.

Îmbinare originală între vechi şi nou

Proprietarii au găsit cu ajutorul designerului şi un stil original de a mobila castelul, recuperând şi recondiţionând o parte dintre grinzile de lemn învechite, care au trebuit înlocuite în timpul renovării, realizând astfel o originală îmbinare între vechi şi nou. „Din mobilierul original nu am mai găsit nimic, din păcate, şi, chiar cu mult înainte să mobilăm castelul, ne-am tot gândit şi ne-am sfătuit cu diverşi designeri, am căutat mult timp mobilier vechi de epocă şi, până la urmă, designerul cu care am lucrat ne-a ajutat cu o idee mai ieşită din comun. Ştiam de la început că vrem ceva autentic, ceva vechi, de aceea am şi cochetat prima dată cu mobilierul de epocă, dar era greu să găseşti ceva autentic cu care să mobilezi un întreg castel să şi iasă frumos, nu o colecţie de muzeu cu piese luate de ici-colo. Structural a trebuit să înlocuim foarte mult lemn din castel şi acest lemn vechi de sute de ani l-am refolosit pentru fabricarea mobilei, combinându-l cu elemente de nou, de hi-tech, materiale naturale, cupru, sticlă, lemn nou, lăcuit. Avem această combinaţie, această dualitate, jocul între vechi şi nou, care nu face altceva decât să ajute vechiul să iasă şi mai mult în evidenţă. Acesta a fost conceptul de design cu care am mobilat tot castelul”, explică Lilla Racz.

Şi în gastronomie au încercat să aplice aceeaşi „reţetă”, adică să îmbine tradiţionalul cu noul şi modernul. „Pe linia noastră gastronomică se regăsesc reţete tradiţionale regândite conform exigenţelor culinare din secolul XXI. Avem un şef-bucătar care a studiat în Marea Britanie şi s-a întors acasă cu gândul de a reforma bucătăria tradiţională transilvăneană, iar gândurile noastre s-au întâlnit foarte frumos în legătură cu conceptul acesta. El ne construieşte partea de gastronomie. Pe de altă parte, ne axăm şi pe gastronomia secolului al XVII-lea, nobiliară. Am fost uluiţi să vedem cât de diversificată era gastronomia în acea perioadă, din punctul de vedere al gusturilor, ingredientelor, materiei prime folosite, pentru că erau în contact cu curţile nobiliare din toată Europa. Pe lângă reţetele tradiţionale avem în meniul nostru şi câteva highlight-uri internaţionale regândite puţin, 'transilvanizate' pe gustul nostru”, mai spune Lilla Racz.

Şi pentru a crea din nou acel „wow effect”, proprietarii organizează periodic evenimente tematice la castelul de la Tălişoara, în locul cinei clasice cu trei feluri de mâncare, oaspeţii având posibilitatea de a opta pentru seri renascentiste în cadrul cărora le sunt servite specialităţi din peşte, vânat şi alte reţete specifice secolului al XVII-lea, pot asculta live muzică veche şi pot învăţa să danseze dansuri renascentiste.

Se vrea a fi ceva deosebit

Lucrările de reabilitare a castelului au durat aproape cinci ani şi au fost cofinanţate din fonduri europene pentru dezvoltare rurală. Familia Racz, care a deschis castelul pentru public în vara anului trecut, îşi doreşte ca acesta să fie mai mult decât un loc care să atragă turişti, să devină un important punct cultural pe harta Transilvaniei.

„Noi vrem ceva deosebit, vrem să păstram şi să dezvoltăm latura culturală. Printr-o asociaţie, am câştigat un proiect de finanţare de la Fondurile norvegiene şi o parte importantă a acestuia constă în cercetarea şi documentarea picturilor murale, care o să se termine anul viitor cu o carte şi o conferinţă amplă despre acestea. Ne-am gândit la o implicare în viaţa culturală a zonei şi, chiar de când am cumpărat castelul, am organizat concerte, festivaluri de muzică veche - anul acesta va fi a cincea ediţie, au fost Zilele renascentiste şi vrem să continuăm, dar suntem deschişi şi la alte evenimente organizate de alţii, pe care să le găzduim la noi în castel”, a menţionat proprietara acestuia.

„Avem planuri măreţe, vrem să atragem oameni de cultură care apreciază ceea ce găsesc la noi, adică un castel vechi din secolul al XVII-lea, cu picturi murale şi tocmai din acest motiv suntem foarte apropiaţi de oamenii de artă, de cultură şi organizăm aceste evenimente. Noi, din acest fond norvegian nu renovăm, nu construim, ci pur şi simplu dedicăm toată finanţarea pentru cultură, arte plastice, arte creative şi sperăm ca în acest fel să atragem atenţia acelor oameni care caută istoria şi cultura secolelor trecute. Vom organiza şi tabere de creaţie pentru diverşi artişti, dar obiectivul final este ca, prin aceste personalităţi de artă şi cultură, să atragem şi pe alţii care vor să vină într-un loc special. Dorim să fim apreciaţi nu doar pentru calitatea serviciilor pe care le găsesc la noi, ci şi pentru ceea ce avem de oferit din punct de vedere cultural”, a completat Racz Attila.

Noii proprietari ai castelului au angrenat în jurul lor şi oamenii din zonă, pe care i-au cooptat în realizarea lucrărilor de reabilitare sau în programele oferite oaspeţilor, prin care le prezintă tradiţii, obiceiuri sau curiozităţi locale. Printre aceştia se numără meşteşugari locali, un fierar în atelierul căruia turiştii pot experimenta metode tradiţionale de prelucrare a fierului şi proprietara unei vechi mori cu apă, care le poate prezenta modul de funcţionare şi istoria acestei construcţii ce datează din secolul al XIX-lea.