ACTUALITATE Acum 42 minute

Prefectura face recurs la sentinţa Tribunalului Covasna privind suspendarea ordinului de reducere a posturilor din primării

de Agerpres | 74 vizualizări

Prefectura judeţului Covasna va ataca, în recurs, decizia Tribunalului Covasna de suspendare a ordinului privind reducerea numărului de posturi din administraţia locală, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul Ráduly István.

Acesta a menţionat că instituţia pe care o conduce a respectat întocmai prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7/2026 şi instrucţiunile primite de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Noi nu am făcut decât să respectăm OUG nr. 7 şi sarcinile primite de la MAI. Suntem obligaţi prin lege să facem recurs. (...) Este clar că atât Instituţia Prefectului Covasna, cât şi cele din alte judeţe, am respectat exact acele sarcini pe care le-am primit. Noi am avut ca sarcină să calculăm şi să emitem Ordinul Prefectului la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale legat de numărul de posturi pe care acestea le pot avea”, a precizat Ráduly István.

Prefectul a menţionat că reducerea totală de personal de 40%, invocată în instanţă de către Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), este rezultatul cumulării a două acte normative succesive.

„Situaţia este următoarea: Legea 296/2023 ne-a obligat să reducem posturile cu 10% la fiecare UAT, iar OUG 7 cu încă 30%. Deci, în total, cu 40% a fost redus numărul posturilor din statele de funcţii. (...) Categoric o să atacăm după ce primim comunicarea de la instanţă. Avem cinci zile să facem recurs din momentul în care primim sentinţa”, a adăugat acesta.

Ráduly István a precizat că au existat dificultăţi în aplicarea legii în câteva localităţi în care posturile erau ocupate în totalitate, cum ar fi cazul comunei Malnaş, însă a arătat că în oraşe precum Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc sau Covasna au mai rămas posturi vacante după aplicarea reducerii de 30%.

El a admis că sentinţa Tribunalului Covasna, pronunţată joi, va genera o „undă seismică” la nivel naţional.

„În comuna Malnaş, numărul posturilor prevăzute în statul de funcţii efectiv erau ocupate în totalitate, dar în altă parte, şi la Sfântu Gheorghe, şi la Târgu Secuiesc, şi la Covasna sau la Consiliul Judeţean încă au mai rămas posturi. (...) Într-adevăr, OUG 7 era foarte permisivă. Fiecare UAT putea să găsească soluţii, hai să nu zicem portiţe, pentru a menţine angajaţii sub diferite forme, la cultură, la bibliotecă şi aşa mai departe, care erau exceptate de la eliberare. Deci, noi n-am avut altă posibilitate decât să calculăm, după criteriile stabilite de Guvern, numărul posturilor la fiecare unitate administrativ-teritorială, în care am luat în considerare numărul de locuitori, proiectele europene existente şi aşa departe. Aceste criterii au fost clar stabilite pe OUG 7 şi noi am avut această sarcină legală din partea Ministerului Afacerilor Interne ca să scoatem ordinul într-un termen stabilit. Acum, sentinţa care a apărut cam o să facă o undă de seism pe plan naţional legat de OUG 7. O să vedem”, a menţionat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Tribunalul Covasna a admis, joi, cererea formulată de Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România, dispunând suspendarea executării Ordinului Prefectului nr. 52/12.03.2026.

Reprezentanţii sindicatului susţin că aplicarea reformei administrative a fost „abuzivă şi excesivă”, afirmând că tăierile suplimentare „din pix” au dus la situaţii în care unele primării au rămas cu doar 6-8 posturi, fapt ce ar bloca funcţionarea administraţiei locale.

Decizia Tribunalului Covasna este executorie de drept, dar nu definitivă, cauza urmând să fie tranşată de instanţa superioară în urma recursului anunţat de Prefectură.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.