ACTUALITATE 24 aprilie 2019

Mister rezolvat! Ce a vrut de fapt să transmită povestea cu Balaurul venit la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1552 vizualizări

Răul a fost învins miercuri după-masa în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Balaurul neastâmpărat care amenința liniștea orașului și care cerea ofrande nejustificate locuitorilor acestuia a fost înfrânt de bravi cavaleri în fața a mii de martori, de toate vârstele. Actul a scos la iveală și adevărata semnificație a apariției Balaurului și totodată a vestit un nou început, odată cu debutul celei de-a 28-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe.

De fapt, toată povestea creată în jurul Balaurului a avut o semnificație clară și bine stabilită. Coordonatorii campaniei și-au dorit să readucă în atenția locuitorilor orașului ideea că sărbătoarea Zilelor Sfântu Gheorghe este mai mult decât concerte, mâncare și băutură. Aceasta trebuie să celebreze de fapt un nou început, debutul primăverii călduroase care, în sfârșit, a învins iarna rece (adică metaforic vorbind – Balaurul), dar și ideea că răul poate fi învins de oamenii care cred, care se unesc și care vor binele comun, în acest caz, al orașului.  

„Am vrut să facem actul premergător Zilelor Sfântu Gheorghe, în care de fapt sărbătorim învingerea Balaurului. Am făcut această poveste începând cu 1 aprilie și am încheiat în preajma zilei de Sfântu Gheorghe, în debutul Zilelor Sfântu Gheorghe. Scopul a fost ca toată lumea să își aducă aminte de Balaur, de viteazul Sfântu Gheorghe și de fecioară și ce înseamnă aceștia. Cred că cei mici au înțeles foarte frumos povestea. Au așteptat balaurul în fiecare zi. O fetiță i-a zis mamei să o înscrie la Grădinița Pinocchio, pentru că acolo a apărut balaurul. O altă fetiță, în vârstă de 9 ani, ne-a spus că se oferă ca ofrandă pentru balaur ca să salveze orașul, să trăiască oamenii în liniște și Zilele Sfântu Gheorghe să se poată desfășura cum trebuie. Așadar, este important să ne gândim în fiecare an ce sărbătorim de fapt. Concertele sunt foarte importante, spectacolele sunt frumoase, dar în sufletul nostru ne pregătim să primim primăvara după o iarnă lungă”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, unul dintre coordonatorii proiectului, Péter Orsolya.

Spectaculosul Balaur a fost creația artiștilor Pilári Gábor și Vajda Zsuszanna de la Teatrul Márkuszinház din Ungaria. Șase persoane au muncit, timp de o lună de zile, non-stop, pentru finalizarea acestuia.

Balaurul și-a făcut simțită prezența încă din 1 aprilie, când un mesaj misterios, scris cu caractere runice, a apărut pe pavajul din Piața Centrală. Câteva zile mai târziu, pe 5 aprilie, acesta a avut prima apariție, la Grădinița Pinocchio, în apropiere de Școala Nicolae Colan. Ulterior, pe 11 aprilie, acesta a fost văzut, fotografiat și filmat lângă Autoliv. Semne că acesta există au fost însă și înainte, dar și după aceste întâmplări. În 17 aprilie a fost văzut din nou în public, de această dată în parcarea unui mare magazin din zona străzii Lunca Oltului.

Campania a ținut în suspans o parte din locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe, în special pe cei mai mici, iar ideea cea mai importantă rămâne în final aceasta: să nu uităm de ce sărbătorim Zilele orașului.

Startul sărbătorii s-a dat tot miercuri seara, cu concertul de deschidere susținut de solista de muzică tradiţională Sebestyén Márta și organistul Szabolcs Szamosi din Ungaria, acompaniați de Corul de copii Campanella al Liceului de Arte „Plugor Sándor”, la Biserica Romano-Catolică Krisztus Király.

Urmează zile pline de activități culturale, iar programul complet poate fi consultat AICI!

Vezi în continuare videoclipul ultimei apariții a Balaurului la Sfântu Gheorghe și lupta cu viteazul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.