ACTUALITATE 22 mai 2016

Ministerul Sănătăţii a alocat un milion de lei pentru Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1127 vizualizări

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a primit un milion de lei din partea Ministerului Sănătăţii pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, a hidranţilor pentru stingerea incendiilor şi instalaţiei de epurare a apelor uzate, a declarat managerul instituţiei, András Nagy Róbert.

El a precizat că termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este sfârşitul anului 2018, iar proiectul prevede şi construirea unui rezervor de apă cu o capacitate de 250 metri cubi, care va asigura rezerva de apă a spitalului în cazuri de forţă majoră, aceasta fiind o condiţie pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare. De asemenea, va fi ridicată presiunea apei de la hidranţi, deoarece normativul prevede un debit de 20 de litri pe secundă, iar reţeaua urbană de alimentare cu apă asigură o presiune la jumătatea acestei valori.

Reţeaua de hidranţi exteriori a spitalului a fost realizată odată cu construirea clădirii principale, deci are o vechime de aproximativ 40 de ani şi a fost executată în conformitate cu normele în vigoare la vremea respectivă.

András Nagy Róbert a menţionat că şi Consiliul Judeţean Covasna a alocat pentru aceste lucrări suma de 300.000 de lei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii ani de ample lucrări de consolidare şi modernizare, care au fost realizate în mai multe etape. Lucrările de consolidare a spitalului au început în anul 2005, după ce specialiştii au pus bulina roşie pe clădire, avertizând că structura de rezistenţă este extrem de şubrezită şi nu va rezista unui nou cutremur.

În prima fază au fost reabilitate corpurile B şi C, cu finanţare de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Covasna, iar apoi corpul A, Policlinica şi laboratorul, printr-un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.Spitalul a fost dotat, tot din fonduri europene, cu aparatură medicală performantă. Modernizarea a vizat atât echipamentele şi circuitele medicale, cât şi spaţiile destinate angajaţilor şi pacienţilor, aceştia din urmă având la dispoziţie, în majoritatea cazurilor, saloane cu câte două paturi dotate cu grupuri sanitare proprii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 23 mai 2016
Cu infectiile intrapitalicetsi, cum stam?! Tot sub pres le tinem, ca-n toata Romania?!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.