METEO Acum 5 ore, 28 minute

Noi coduri portocaliu şi galben de averse torențiale în mare parte din teritoriu, până vineri dimineața

de Agerpres | 311 vizualizări

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale, importante cantitativ, valabilă începând de joi de la ora 12:00 în 17 județe.

Potrivit meteorologilor, până vineri la ora 10:00, în Cluj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava și în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Gorj vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, importante cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 70...90 km/h și izolat grindină de medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 40...60 l/mp și izolat peste 70 l/mp.

Totodată, pentru intervalul 11 iunie, ora 10:00 - 12 iunie, ora 10:00 a fost emisă o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în județe din Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Munteniei și a Maramureșului și zona de munte.

În aceste regiuni, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.

Teme articol: meteo judetul covasna
Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.