ACTUALITATE 16 februarie 2016

Medicul Ioana Georgescu: „Fraților, nu am nimica!”

de Sever Ioan Miu | 3356 vizualizări

De ceva timp circulă „prin târgul” zis Facebook, dar și în conversații telefonice, „știrea” că medicul pediatru Ioana Georgescu, aflat de 51 de ani în slujba micuților din județ, ar fi trecut la cele veșnice. Laureată în 2007 cu Premiul Pro Urbe, cea mai mare distincție acordată de Primăria Sfântu Gheorghe celor care și-au pus activitatea în folosul orașului, Ioana Georgescu e sănătoasă, continuă să muncească și vrea să fie lăsată să o facă în continuare, netulburată de bârfe.

„Mi se pare o măgărie”

Deși consideră că se face „prea multă publicitate” în jurul ei, prin povestea morbidă urzită de ceva vreme, Ioana Georgescu se bucură de ocazia de a dezminți bârfa. „Eu nu știu cine scoate, cine-și permite zvonul că sunt moartă. Nu știu cine mă îngroapă, cine mă face că sunt bolnavă. Mi se pare o măgărie, nu am făcut nimănui rău în viața asta. Cui îi stau atât în gât să se-apuce să lanseze zvonul acesta stupid?”, se întreabă medicul, cu o voce care, deși tremurată din pricina vârstei, transmite fermitate. „Când o să mor, o să mor, fiecare murim, nimeni nu trăiește veșnic. Știți că nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”, punctează, pe un ton mai vesel, Ioana Georgescu.

„Sunt oameni care mă vor scoasă din sistem”

„Am avut 450 de consultații și anul ăsta, într-o lună jumate. Eu vreau să ajut lumea, că de-asta lucrez. Eu îmi fac datoria, bătrânește, față de familie, față de societate, față de tot, după cum am fost crescută de un tată de 11 copii și o mamă de 11 copii”, zice medicul.

Așa cum a afirmat într-un interviu, Ioana Georgescu subliniază și acum că nu face deosebire între pacienții ei: „așa am simțit eu că îmi fac datoria, ajutându-i și pe cei care nu au milioane să plătească o consultație. S-au făcut clinicile astea particulare, au niște prețuri nesimțite. Dacă au prețurile astea, amărâții unde să se ducă? Se îmbolnăvesc și ei. 'Ei, merg la Ioana, că are 15 lei la consultație, și-l tratează și pe cel care are milioane ca și pe cel care are zero', că eu nu am tratat în viața mea diferit. Eu mai am o minte clară și o ureche de soacră și am o experiență de 51 de ani pe care vreau să o folosesc. Mi se par talanții mei și Dumnezeu mi i-a lăsat să îi înmulțesc”, spune medicul și adaugă: „cât mai pot, voi lucra, asta n-o s-o modific, chiar dacă sunt oameni care cred că mă vor scoasă din sistem că le încurc ploile, că nu urmăresc decât banii. Eu nu urmăresc banii.”

„Mă sunau și din Întorsura Buzăului”

Deși deranjată de zvonuri, Ioana Georgescu a fost mulțumită să simtă dragoste și grijă din partea covăsnenilor, care au vrut să afle dacă trista veste era adevărată. „Sunt și mulți oameni care mă prețuiesc și mă iubesc și chiar s-au speriat când au auzit așa. Mă sunau și din Întorsura aseară și erau fericiți că mi-au auzit vocea”, spune, cu emoție în glas, doamna doctor. „Fraților, nu am nimica! Sunt încă un om întreg. Când voi simți că nu mai fac față bolnavilor, mă voi retrage demn”, anunță medicul care a făcut bine mii de copii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 17 februarie 2016
Dna Georgescu va dorim muuuulta sanatate, nu vom uita niciodata ca acum vreo 30 de ani Dvs ne-ati SALVAT copilul, medicii de la Fundeni ne-au intrebat cum am descoperit la un copil de aproape 7 ani un citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.