ACTUALITATE 17 mai 2011

Marea problemă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Covasna: Modificările necontrolate în structurile apartamentelor

de Monica Vrânceanu | 1336 vizualizări
Instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) își desfășoară activitatea ca și organism de control cu privire la calitatea construcțiilor, disciplina în urbanism, supravegherea pieței produselor pentru construcții și avizarea investițiilor din fonduri publice. Mai exact, ISC este instituția care verifică nu doar siguranța și calitatea construcțiilor

Instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) își desfășoară activitatea ca și organism de control cu privire la calitatea construcțiilor, disciplina în urbanism, supravegherea pieței produselor pentru construcții și avizarea investițiilor din fonduri publice. Mai exact, ISC este instituția care verifică nu doar siguranța și calitatea construcțiilor în care locuim și ne desfășurăm cu toții activitatea, ci și esteticitatea acestora, veghind oarecum la o ”regulă” generală astfel încât tot ceea ce se leagă de clădiri și drumuri să nu o ia ”razna”. Despre aceste atribuții ne-a vorbit mai pe îndelete directorul ISC al județului Covasna, Mild Zoltan - un om pasionat de construcții, care de mai bine de zece ani se află în cadrul Inspectoratului, cunoscând tot ce ține de construcții și regulile acestora în județ.

-       Domnule director, cum se definește ISC pe înțelesul cititorilor și unde se plasează această instituție în timp?

-       ISC nu e o instituție deconcentrată ci este o instituție tehnică de specialitate, avându-și originea în Corpul Tehnic al Lucrărilor Publice, înființat în 1862, prin Decret, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca serviciu de inspecție pentru lucrările publice. ISC are deci o tradiție de aproape 150 de ani, activitatea sa fiind bazată pe legislație foarte clară, mereu actualizată. Este foarte important ca oamenii să înțeleagă faptul că ISC nu acordă autorizații - această calitate revine autorităților locale, ISC doar controlează aceste aprobări. În ultima vreme primim foarte multe petiții, reclamații, care se referă la dreptul de proprietate, informații referitoare la autorizații de construcții, dar administrațiile locale și județene au posturi de arhitect-șef sau specialiști în urbanism, aceștia eliberând autorizațiile de construire. Dacă nu există aceste funcții - la unele comune de exemplu, atribuțiile sunt preluate de biroul de urbanism al Consiliului Județean. La ISC ajung însă informațiile legate de construcții abia după obținerea autorizațiilor, plătindu-se și cota de 0,1% din valoarea investiției.

-       Prin urmare, aveți calitatea de control a construcțiilor?

-       Aceasta există și se face prin inspectorii responsabili, alegându-se locațiile prin sondaj. În cadrul activității ISC, obiectivele mai importante sunt în special construcțiile industriale - din fonduri private, garantate de către Stat sau ale Uniunii Europene, sunt incluse în programul nostru de activitate. Există un program de urmărire a execuției lucrărilor, întocmit de către proiectant, iar aceste modificări se fac în funcție de evoluția tehnologică a fiecărei construcții. În programul nostru de control sunt incluse, la alegere, mai multe obiective, acestea fiind alese din lista autorizațiilor acordate. Pe disciplina în urbanism avem de asemenea inspectori de specialitate, iar pe lângă verificarea calității se verifică și legalitatea emiterii autorizațiilor. Astfel, pe teritoriul administrațiilor sunt verificate construcțiile, existând desigur și posibilitatea aplicării de amenzi. Administrațiile locale au însă și ele obligația de a efectua controale proprii, putând aplica amenzi contravenționale pentru construcții fără autorizații, chiar legea stipulând obligația de organizare a controalelor proprii.

-       Cum colaborați în acest sens cu administrațiile locale?

-       Pot spune că majoritatea dintre acestea își înțeleg obligația de control, dar până la urmă fiecare înțelege în felul său organizarea controalelor. Noi, ca și ISC, le putem atrage atenția amintindu-le să organizeze aceste controale - și au fost multe ocazii în care administrațiile locale au aplicat amenzi pentru construcții care nu erau în regulă abia după atenționarea venită din partea Inspectoratului. Fiecare localitate trebuie să aibă o documentație de urbanism pe baza căreia se eliberează autorizațiile, deci toate aceste lucruri se leagă între ele și este important ca ele să fie respectate, tocmai pentru un rezultat general bun. Odată cu dezvoltarea Poliției Locale, de exemplu, administrațiile primesc un ajutor în plus, în sensul în care Poliţia a primit atribuții inclusiv în domeniul disciplinei în construcții, astfel încât să observe tot ceea ce ține de realitățile din teren - inclusiv panouri publicitare sau afișaj stradal care nu ar fi amplasate corespunzător și ar putea fi un pericol pentru siguranța trecătorilor.

-       Se pot aplica deci sancțiuni?

-       Pentru toate neregulile se poate face asta, desigur. Am avut și sancțiuni mari, iar cea mai mare a fost în valoare de 20.000 de lei, aplicată unei construcții fără autorizație și fără documente de urbanism. În 2010 am efectuat 900 de controale de inspecție, acestea vizând diverse laturi - pe comportamentul în timp al construcțiilor, pe execuția acestora, pe supravegherea pieței materialelor de construcții, pe documentații specifice, iar în disciplină și autorizații am aplicat 120 de sancțiuni. Unii zic că exagerăm cu aceste verificări, dar e mai bine să le facem și să avem certitudinea că proiectanții, exacutanții, au înțeles cerințele. În același timp, echipa noastră se ”mărește” prin legăturile pe care le creăm cu diriginții de șantiere, proiectanții, experții tehnici... Prefer o colaborare și discuții în calitate de garant al legalității în ISC, decât să avem apoi probleme.

-       Care este gradul de siguranță a contrucțiilor din județ?

-       Când vorbim despre asta, cred că în primul rând ne referim la blocurile de locuințe, aici fiind în general cele mai multe probleme. Ei bine, în județ nu avem astfel de blocuri cu grad ridicat de risc, singurul care a mai rămas este Blocul 25 de pe strada Dealului din Sfântu-Gheorghe, iar aici se fac lucrările de consolidare. Acest bloc s-a situat în categoria de risc seismic RS1, așa că s-a elaborat în primă fază un proiect tehnic de consolidare, abia apoi urmând consolidarea propriu-zisă, pe structuri foarte bine stabilite. Este bine de știut că toate construcțiile au proiectare antiseismică doar dacă au fost construite după marele cutremur din 1977, drept pentru care a fost elaborat și Programul Național de Consolidare. Sigur, de-a lungul timpului am mai avut astfel de construcții sensibile - au fost blocul ADAS din centrul municipiului și blocurile „Mamut” din cartierul Simeria, dar s-au efectuat lucrările necesare pentru consolidări. Efectuarea expertizelor tehnice se realizează pentru evaluarea stării tehnice a construcțiilor, de către experți tehnici pe care trebuie să-i plătească primăriile.

-       Ce ne puteți spune despre modificările din apartamente și felul în care afectează acestea structurile construcțiilor?

-       Ei bine, aceste modificări sunt destul de îngrijorătoare și pe acest segment am aplicat și amenzi, în cazul în care nu s-a obținut pentru ele autorizații eliberate de către ISC. Indiferent de forma de proprietate, ISC are dreptul de a controla modificările din locuințe, căci vorbim de structurile de rezistență care pot fi afectate dacă sunt efectuate de către neprofesioniști și fără un plan clar care să respecte anumite prevederi. Pentru a obține din partea ISC dreptul la modificări, este necesară o documentație specială - cu expertiză tehnică, acordul proiectantului inițial, iar acestea trebuie să facă referire la starea tehnică și structura de rezistență a blocului. ISC are o evidență a modificărilor efectuate în timp la modul oficial, dar există și modificările fără acord, care ne-au fost sesizate în special de către vecinii apartamentelor în care s-au efectuat. Problema este că aceste modificări afectează, cum am spus, structurile de rezistență, ceea ce este periculos și de aceea aplicăm amenzi atunci când le descoperim. ISC a aplicat multe amenzi de acest gen, inclusiv la persoane juridice, dispunând apoi refacerea structurilor de rezistență. Iar astfel de modificări s-au făcut foarte multe, în special pe modelul american de ”bucătărie deschisă”. Insistăm foarte mult pe modificările controlate, autorizate, amenzile în caz contrar fiind cuprinse între 1.550 și 9.300 de lei. Modificările necontrolate sunt deci îngrijorătoare, fiind executate de nespecialiști în domeniu, fără a fi raportate și fără a se cunoaște exact natura lor, putând afecta construcțiile și neputând fi trecute în Cartea tehnică a construcțiilor, pe care ar trebui să o păstreze fiecare asociație de proprietari și de locatari, pentru a se ști exact particularitățile clădirilor.

-       Știm că aveți colaborări cu foarte multe instituții, ce ne puteți spune despre acestea?

-       Colaborările sunt desigur cele cu administrațiile - iar despre acestea am vorbit explicând că trebuie să fim în permanentă comunicare atunci când vine vorba de autorizații. ISC este inclus totodată în asigurarea suportului tehnic în caz de calamități naturale - inundații, cutremure, incendii. Astfel, colaborăm cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Serviciul de Gospodărire a  Apelor (SGA) și alte instituții de specialitate, mereu intervenind atunci când este vorba despre evaluările tehnice.

-       Am observat că vorbiți cu foarte multă pasiune despre activitatea instituției pe care o conduceți. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest domeniu al construcțiilor și inspecției în construcții?

-       Eu am terminat o facultate de construcții civile, însă visul meu nu a fost cel de a deveni inspector. Am lucrat foarte mult în proiecte de consolidare a construcțiilor, însă am fost apoi repartizat la Sfântu-Gheorghe și am ajuns în sectorul de execuție, fapt pentru care sunt foarte recunoscător, deoarece din această poziție am înțeles foarte multe și am învățat enorm, atât pe parte tehnică cât și pe parte practică. În momentul în care am ajuns la ISC, în 1998, aveam deja experiență în execuție. Ceea ce pot spune este că nu este o meserie ușoară și că trebuie să-ți placă foarte mult. În prezent, la ISC Covasna lucrăm cu 12 oameni, dintre care 8 sunt inspectori de specialitate. Pot spune că au mai venit și alții, de-a lungul timpului, însă nu mulți au rezistat, meseria aceasta cerându-ți să iei decizii în anumite momente, atunci când constați probleme de siguranță, de  urbanism. Îți trebuie deci o oarecare inspirație, o putere de decizie și, nu în ultimul rând, o permanentă pregătire și implicare în ceea ce privește actualizarea legilor și noutățile aduse de către acestea.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Mihai, 1 noiembrie 2011
@Miko:Vad va esti un lingau cu musca pe caciula.Pai asta e situatia, rezistenta blocului slabeste de la etajul 4 sau de la pater?
vasile, 31 octombrie 2011
buna ziua doresc sa stiu in mediul rural in domeniul constructiilor daca este un punct aparte prin care se stipuleaza precis catii cm de la hotarul dintre veciini trebuie sa construestii o casa citeste integral
Miko, 19 mai 2011
Marian,citez din textul tau "Un singur lucru as aminti pentru cei care ma considera prea destept".Poti sa ramai adormit,ca esti un mare dobitoc,tu comentezii la toate articolele in sens citeste integral
Marian, 18 mai 2011
Un singur lucru as aminti pentru cei care ma considera prea destept:daca la etajul 4 modifici un perete cam un metru patrat(asa zis perete de sustinere)fara sa platesti taxe peste taxe si proiecte cu citeste integral
Karcsi, 18 mai 2011
80% din apartamentele din timpul lui Ceausescu sunt modificate radical in toata tara si nimeni nu a luat nici o masura. Problema grava este ca daca ar fi un cutremur de 6 grade se duc toate la pamant. citeste integral
otiti, 18 mai 2011
TEORETIC TOATE BUNE SI FRUMOASE REFERIRE LA LEGE,DAR PRACTIC O MULTIME DE PROPRIETARI AU TRECUT LA MODIFICARI .AU DARAMAT DEBARALE ZIDURI CARE IES DIRECT IN BALCON SESIZAND PRIMARIA AU CAZUT LA PACE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.