ACTUALITATE 20 decembrie 2023

Magia sărbătorilor de iarnă, din nou la Valea Mare

de Diana Pantelimon | 993 vizualizări

Comuna Valea Mare se pregătește să intre în spiritul sărbătorilor, anunțând un eveniment special pentru comunitate. Joi, 21 decembrie a.c., Căminul Cultural din localitate va găzdui un program dedicat nașterii Domnului. Pentru al doilea an consecutiv, un brad mare va fi împodobit în curtea instituției, iar luminile festive se vor aprinde într-o atmosferă caldă, de poveste.

Prima parte a programului va fi dedicat micuților talentați de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Aceștia vor susține, de la ora 15:30, o serbare plină de emoție și tradiție. Elevii vor oferi o interpretare veselă a momentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

Apoi, de la ora 18:30, Valea Mare se va lumina într-un mod special. Se va da startul iluminatului festiv, aducând un strop de magie și strălucire în inimile tuturor participanților.

Dar magia serii nu se oprește aici. Grupul Psaltic Kyrios din Brașov va cânta și încânta audiența din jurul bradului cu un recital de colinde tradiționale și emoționante. Vocile vibrante ale membrilor corului vor fi un adevărat balsam pentru sufletele celor prezenți.

Și, pentru că atmosfera să fie completă, Moș Crăciun își va face apariția, aducând cu el daruri pentru toți copiii.

Totodată, pentru a-i ajuta pe participanți să se încălzească în această seară festivă, vinul fiert și ceaiul vor fi oferite din partea casei.

Organizatorii invită toți locuitorii și vizitatorii să se alăture acestei sărbători comunitare și să se bucure împreună de magia Crăciunului în Valea Mare.

„Eu mereu spun că este foarte important să ne păstrăm tradițiile și să le ducem mai departe. Este o onoare și o bucurie să vă anunț despre acest eveniment special care va avea loc în Valea Mare. Astfel de inițiative nu doar că promovează tradițiile și valorile noastre comune, dar și întăresc legăturile dintre membrii comunității. Serbarea organizată la Căminul Cultural nu este doar o ocazie de a celebra nașterea Domnului, ci și un prilej de a ne reuni și de a ne bucura împreună. Sunt profund recunoscător și mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment, de la copiii talentați de la Școala Gimnazială «Mihai Eminescu», la Grupul Psaltic Kyrios și până la voluntarii și colegii mei care lucrează în spatele «cortinei» pentru ca totul să fie perfect. Îi îndemn pe toți locuitorii să participe și să se alăture acestei serbări, aducând un zâmbet pe fețele noastre și lumina Crăciunului în sufletele noastre”, a spus, pentru covasnamedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul comunei, Bogdan Ștefan Marin.

Unele lumini festive au bucurat inimile celor din comună și în anii precedenți, dar începând cu anul trecut, au fost mai multe și, în premieră, a fost împodobit atunci și un brad de Crăciun.

Evenimentul de joi, numit „Deschide-ți inima, creștine!”, este organizat de Primăria și Consiliul Local ale comunei Valea Mare.

Sursa foto: Facebook/Primaria Comunei Valea Mare

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.