Interviu cu brașoveanul Bordos László Zsolt, unul dintre cei mai apreciați artiști de animații 3D și de proiecții pe obiecte din lume

Cei care au fost inspirați să treacă la sfârșitul de săptămână care tocmai s-a încheiat pe la Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA din centrul municipiului Sfântu Gheorghe au putut să vadă, preț de câteva minute, o cu totul altă lume. Aici, o proiecție spațială unică se afișa în fața ochilor curioșilor, prin intermediul artei de spidron mapping. Mai important de subliniat este că proiecția nu a fost una oarecare, ci a fost creația unuia dintre cei mai apreciați artiști de animații 3D și de proiecții pe obiecte din lume, invitat în cadrul Festivalului de Arte Contemporane PulzArt. Vorbim despre Bordos László Zsolt, originar din Brașov, tânărul lăudat chiar de Robert de Niro la CNN și care a lucrat pentru scenele marilor artiști internaționali ca Pink Floyd, U2, Craig David, Radiohead și alții.

Pentru că cititorii „Observatorul de Covasna” merită ce este mai bun, vă oferim în dar, în premieră, un interviu cu unul dintre pionierii artei de proiecție 3D pe clădiri. Deși lung, credeți-ne pe cuvânt, textul merită parcurs pentru că nu în fiecare zi aveți ocazia să stați față în față cu artiști de un asemenea calibru.

– În primul rând, spune-ne cum a început pentru tine cariera de artist 3D.

– Am terminat liceul de artă în Brașov și am vrut să merg la Cluj la pictură, dar am picat. În anul următor am încercat la Academia de Arte din Budapesta și am intrat, în departamentul de pictură. Eram în anul II, în anii 1998–1999, când a apărut masiv PC-ul, știi – personal computer. Eu, ca pictor, eram frustrat de noul instrument pentru că nu știam ce face, iar când au apărut la academie două alte departamente, multimedia și intermedia, m-am dus la multimedia. Așa am început să fac animații. Am găsit un software 3D care m-a impresionat mult și am avut o revelație când un prieten mi-a arătat cum să fac o sferă. Atunci mi-am dat seama că asta mi-aș dori să fac. (...) Pe mine m-a interesat arta 3D nu pentru cinematografie, ci mai degrabă ca o posibilitate de a descoperi a treia dimensiune în pictură.

– Ce a urmat după descoperirea softurilor 3D?

– Am devenit VJ (n.red. video jockey). Aveam prieteni care organizau petreceri electro, drum and bass, techno. Am început să proiectez imagini cu animații abstracte la aceste evenimente. Am lucrat foarte mult. În fiecare weekend aveam evenimente. După vreo trei ani, m-am gândit că ar trebui să fac ceva mai serios, să fac și bani. Așa am început să lucrez la o companie unde, în 2004, am făcut o proiecție de 22 de metri. Era un lucru imens cu tehnica aceea. În 2006 am avut primul mare proiect, la Budapesta, în timpul unui concert Radiohead. Acolo am lucrat 800 de metri pătrați, cu niște proiectoare extrem de scumpe care la vremea aceea existau doar în Paris. Am avut noroc de clienții care au plătit și le-au adus la Budapesta. Așa am început să lucrez pe spații mari. În anul următor, deja eram căutat de multe companii. Atunci am realizat că sunt singurul nu doar din Ungaria, ci din regiune, care poate să facă așa ceva. Acum sunt notat cu fiind nu doar din prima generație, ci și dintre primii care au început să facă projection mapping.

– Despre cele mai importante proiecte ale tale ce ne poți spune?

– Am făcut deschiderea Palm Island din Dubai, în 2008, a fost o proiecție de 300 de metri. Proiectul acela e parte din Guinness World Record. Evenimentul a fost transmis live de CNN. A fost extraordinar. Așa am devenit un star în Ungaria. Am avut mare noroc de faptul că actorul Robert De Niro a zis la CNN că proiecția a fost excelentă. (...) Din 2010 încoace am început să fiu atât de solicitat, încât am agenda plină cu cel puțin un an în avans. Am lucrat cu designerii de scenă de la formațiile Pink Floyd, U2 și alte mari nume din industrie, dar și cu regi și alte vedete internaționale, printre care și Jean Paul Gaultier sau Craig David. Cred că vedeta absolută cu care am colaborat ar fi Bill Viola, cel mai recunoscut artist video din lume.

– Ce îți propui să oferi publicului tău?

– Marea întrebare, acum 20 de ani, când a apărut computerul, era dacă într-adevăr se poate face artă cu ajutorul acestuia. Toți știm că pictura sau sculptura sunt arte plastice, dar ne întrebam cum se poate să lucrezi cu un computer care folosește cifre și date exacte și să creezi emoții și ceva ce atrage oamenii. Ceea ce vreau să dovedesc eu este că într-adevăr se pot crea emoții, chiar subtile. În definitiv, îmi propun să creez o experiență audiovizuală. Mă motivează gândul de a face ceva ce nu s-a mai văzut altundeva. (...) Foarte important pentru mine este să evit clișeele care au apărut deja în projection mapping, deci să fac ceva nevăzut.

– Poți să îmi dai niște exemple de clișee?

– Foc, ploaie, plante, fluturi, imagini subacvatice, pești și clădiri care se prăbușesc. Sunt frumoase, toată lumea trebuie să facă aceste lucruri odată, dar după aceea trebuie să cauți noi modalități să experimentezi.

– Se poate trăi din această meserie?

– Aceste tipuri de evenimente au avantajul de a atrage foarte mulți oameni pentru că îi scoate din zona de confort din punct de vedere al percepției și ei încearcă să înțeleagă ce se petrece. (...) Am avut eveniment în Mexico City în patru nopți la care am avut peste două milioane de vizitatori. Am un nume acum în profesia asta și cred că sunt evenimente la care sunt chemat doar ca să scot oamenii afară. (...) Eu trăiesc foarte bine acum. Chiar pot să îmi permit să vin gratuit la astfel de evenimente (n.red. PulzArt), dacă vreau. Sunt foarte bine. Eu am avut noroc cu foarte multe proiecte internaționale, unde am lucrat cu vedete despre care știam că cer mult, așa că și eu am cerut mult (râde).

– Există școli în acest domeniu?

– Eu sunt profesor invitat la multe școli din Budapesta și am făcut workshopuri în Japonia – Tokyo, Germania, Lituania, Polonia – Cracovia și multe alte locuri, dar nu este un departament specific pentru așa ceva.

– Până unde se poate merge cu acest gen de spectacol?

– Eu cred că are un viitor extraordinar. Privind dezvoltarea tehnologiei în proiecție, se conturează tot mai clar că aceste proiectoare vor deveni mai puternice, dar și mai ieftine. (...) Asta sper că va aduce mai multe proiecții permanente. (...) De aceea, cred că va veni timpul când se vor utiliza proiectoare permanente pentru iluminarea arhitecturală. Îți dai seama? Arată ca o iluminare normală, dar cu efecte speciale, cu clădiri care se întorc, se schimbă, se răstoarnă și așa mai departe. Cred că vor începe hotelurile, pentru promovare și apoi vor deveni un lucru normal.

– Sinceră să fiu, mă consider extrem de norocoasă pentru faptul că am văzut pentru prima dată 3D mapping făcut chiar de tine, unul dintre cei mai buni în domeniu. Ce poți să ne spui despre evenimentul din cadrul PulzArt?

– Acest proiector costă în mod normal circa 1.000 de euro pe zi. L-am adus prin intermediul sponsorilor. Anul trecut, în decembrie, am mai fost aici să țin un curs, iar atunci am spus că vreau să fac și eu ceva acasă, adică local, lângă Brașov. Am avut proiecte în Timișoara, Târgu Mureș și în alte orașe din România, dar aici nu am avut. Am vrut să vin să arăt acest nou gen de artă vizuală despre care mulți nu știu. De aceea nici tu nu ai mai văzut. La bună calitate, un astfel de proiect costă extrem de mult. Cu instalația de aici, pe care am făcut-o în 2014 și care costă foarte mult, am fost în Belgia, Polonia, Cehia sau Ungaria. Deși de obicei mă ocup de proiecțiile arhitecturale, pe clădiri imense, am vrut să face ceva și ușor transportabil, să merg în galerii.

– De la Sfântu Gheorghe încotro?

– De aici vom ajunge, cu aceeași instalație, la Strasbourg. Apoi, pe anul acesta mai am evenimente în Brazilia, Portugalia, Cehia, Ungaria, Olanda, Spania, Statele Unite. Anul trecut am făcut o statistică și am calculat că până acum am avut proiecte în 33 de țări, 56 de orașe. Cel mai dur an a fost 2015, când am avut 22 de proiecte, din care 18 solo, din Mexic, până în Australia, peste tot în lume. În acel an am avut peste 50 de zboruri. În fiecare săptămână călătoream undeva.

– Spune-ne și cum ți se pare festivalul PulzArt...

– Este fantastic faptul că există o inițiativă de a crea așa ceva. (...) Este foarte greu să faci oamenii să vină afară, dar prin acțiuni ca PulzArt, deci un festival concentrat pe trei, patru zile, cu tot felul de arte, digitale, picturi, muzică, proiecții, faci oamenii să iasă. Poate că încă nu se vede foarte mult, dar în câțiva ani PulzArt poate deveni un festival chiar bun. Are potențial și dacă organizatorii nu se opresc, vor face un mare lucru. În plus, și economic acest festival este extraordinar. Sunt aici oameni din Japonia, Franța și multe alte țări care altfel nici nu ar fi venit la Sfântu Gheorghe.

– Cu ce recomandare ai veni în ajutorul organizatorilor acestui festival?

– Cu bugetul e întotdeauna o nebunie. Câteodată, orașele cheltuiesc prea mulți bani pe lucruri fără valoare și pentru ceea ce contează nu mai sunt bani. Știu că este foarte greu, dar aș recomanda ca organizatorii să se concentreze de acum să aducă și mai mulți sponsori. E bine că acum se întâmplă lucruri pentru că astfel pot să demonstreze sponsorilor câte persoane au implicat în acțiuni și ce impact au avut. (...) Dacă mă întrebi pe mine, cred că proiecțiile outdoor lipsesc. Un eveniment de deschidere cu o proiecție uriașă, cu siguranță ar aduce mai mulți oameni afară.

– În final, spune-ne ce sfaturi ai pentru tinerii din ziua de azi, care vor să îți calce pe urme într-o astfel de carieră.

– Eu am pornit din Brașov. Nu am avut nicio conexiune la Budapesta. Nu cunoșteam pe nimeni, dar am avut o viziune, un țel. Poate nu e o noutate, dar întotdeauna le spun tinerilor să muncească în permanență pentru visul pe care îl au în cap, dar mai ales în inimă. Trebuie să lucrezi enorm de mult. E adevărat, trebuie să ai și noroc. Dar dacă ajungi în situația de a avea noroc, trebuie să fii pregătit, să ai în spate multă muncă și talent pentru a reuși în continuare. Dacă nu ai lucrat destul și nu ai talent, când îți vine norocul nu știi ce să faci cu el. Deci trebuie să ai toate acestea. Norocul nu îl poți controla, dar poți controla munca pe care o depui și scopul ales. În final, dacă vrei să ai rezultate peste medie, atunci trebuie să muncești peste medie. E ca la muzicieni: dacă muncești peste opt ore pe zi, adică 12, 14 ore, atunci ai șanse să fii recunoscut peste tot în lume. În schimb, dacă muncești patru ore ești bunicel, dar nu prea ai șanse să pleci din orchestra din sat.

Sursă foto: Facebook.