Lucrările de consolidare şi modernizare a Spitalului Judeţean se vor finaliza în decembrie
Lucrările de consolidare şi modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, începute în anul 2005, se vor finaliza până la sfârşitul acestui an, a declarat miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.
Potrivit acestuia, investiţia s-a cifrat la 18 milioane de euro şi a presupus atât reabilitarea clădirii, cât şi dotarea cu aparatură medicală modernă.
„Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate medicală din judeţul Covasna, are 900 de angajaţi şi oferă servicii pentru zeci de mii de oameni. S-au investit 18 milioane de euro în reabilitarea clădirii şi cumpărarea de aparatură medicală. Crăciunul va aduce un spital nou, cu aparatură medicală performantă, nou-nouţă”, a declarat Tamás Sándor.
El a mai spus că atât conducerea spitalului, cât şi autorităţile locale fac eforturi pentru a atrage specialişti la Sfântu Gheorghe şi pentru a creşte calitatea serviciilor medicale.
„Vrem să aducem acasă sau să chemăm la Sfântu Gheorghe medici tineri, specialişti, pentru că vrem să dăm importanţă mai mare calităţii serviciilor din spital. O să vedeţi că spitalul s-a schimbat mult, şi este vremea să schimbăm şi mentalităţile în ce priveşte relaţia cu pacienţii. Nu vreau să mă ascund după deget, mai lasă de dorit atmosfera, mentalitatea şi calitatea serviciilor, dar am demonstrat în ultimii doi, trei ani de zile că am mers treptat spre bine”, a mai spus Tamás Sándor.
Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe s-a realizat în două etape, lucrările la corpurile B şi C fiind finanţate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Covasna, iar corpul A, Policlinica şi laboratorul, printr-un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Clădirea a intrat în reparaţii capitale în anul 2005, după ce specialiştii au pus bulina roşie pe clădire, avertizând că structura de rezistenţă este extrem de şubrezită şi nu va rezista unui nou cutremur. Clădirea a fost construită în urmă cu mai bine de 30 de ani, la scurt timp după ce un demnitar al fostului Partid Comunist, rănit la o partidă de vânătoare desfăşurată în zonă, a constatat că în tot judeţul nu există un spital.