ACTUALITATE 7 mai 2015

Locuitorii din Brăduț riscă să rămână fără canalizare și stație de epurare a apei

de Mirela Cara Dragu | 724 vizualizări

Comuna Brăduț a primit anul acesta de la Guvern cu 1,1 milioane de lei mai puțin decât anul trecut, ceea ce pune în pericol finalizarea lucrărilor de execuție a rețelei de canalizare și de înființare a unei staţii de epurare în localitatea Brăduț, precum și în satele Tălișoara și Doboșeni.

Început în 2013, proiectul „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în satele Tălișoara și Doboșeni, comuna Brăduț, județul Covasna”, care se ridică la o valoare totală de 2,4 milioane lei, ar trebui finalizat în acest an, până la sfârșitul lunii octombrie, însă lipsa fondurilor poate duce la o stagnare a lucrărilor ale cărei consecințe nu pot fi anticipate de către primarul Balázsi Dénes. „În cei 16 ani de când sunt primar, am avut destul de multe proiecte și toate s-au finalizat la timp. Acesta ar fi primul care ar rămâne neterminat, așa că nu știu ce se va întâmpla dacă nu ducem lucrările la bun sfârșit” – ne-a declarat edilul, care a mai precizat că anual se cheltuie foarte mulți bani pentru iluminatul public și pentru întreținerea drumurilor comunale și forestiere, care au la rândul lor nevoie de modernizare, dar pentru care nu sunt destui bani în bugetul local. Pe lângă cheltuielile curente, Primăria Brăduț este obligată la o contribuție proprie de 30% din valoarea totală a proiectului, iar până în prezent a reușit să dea aproximativ 55% din ceea ce are de plătit.

Comuna Brăduț are în subordine trei sate – Doboșeni, Filia și Tălișoara. Conform datelor furnizate în urma recensământului efectuat în 2011, populația comunei Brăduț se ridică la 4.728 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 4.688 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (76,4%), iar principalele minorități sunt cele de romi (13,52%) și români (6,83%).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.