Liderii USL Covasna au decis să meargă pe liste separate la alegerile locale
Liderii USL Covasna au decis ca PSD şi PNL să meargă cu liste de consilieri separate la viitoarele alegeri locale, pentru a-şi amplifica şansele, dar ambele formaţiuni politice se vor susţine în bătăliile pentru primării şi pentru conducerea Consiliului Judeţean.
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că toţi cei şapte primari social-democraţi din Barcani, Sita Buzăului, Întorsura Buzăului, Dobârlău, Valea Mare, Vâlcele şi Hăghig şi-au exprimat intenţia de a candida pentru un nou mandat, iar PNL a acceptat să îi susţină şi să nu pună niciun contracandidat în aceste localităţi.
„PSD are aici cele mai mari şanse, iar PNL a fost de acord să ne susţină. Majoritatea primarilor PSD au ieşit din primul tur la alegerile anterioare, cu 60-70% din voturi. (...) E absurd să fim în alianţă şi să ne batem între noi, alianţa am făcut-o ca să câştigăm mai mult decât am avut. Unde punem noi candidaţi la primărie nu pun ei, iar unde pun ei nu punem noi ca să nu ne concurăm. (...) În rest, la consiliile locale vom merge cu liste separate”, a declarat Horia Grama, menţionând că, potrivit algoritmului politic stabilit la nivel naţional, PNL va nominaliza candidaţii pentru Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi preşedinţia Consiliului Judeţean Covasna.