ACTUALITATE 15 martie 2016

Legea antifumat intră în vigoare de joi

de Iulia Drăghici - Taraș | 869 vizualizări

Legea antifumat, care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise din România, intră în vigoare de joi, 17 martie. Începând din această zi, fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber), în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, în baruri, discoteci sau restaurante, va duce la amenzi de până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice.

„Poate că în ceea ce priveşte businessul o să simţim o gaură, dar eu consider să legea este binevenită. Pentru noi nu era o problemă mare pentru că ne-am pregătit din timp. Era clar că va veni legea aceasta, din moment ce ea există peste tot în Europa”, ne-a declarat patronul localului Bastion Café din Sfântu Gheorghe, Horváth Öcsi. Acesta a mai completat: „Fumătorul întreabă «de ce trebuie să ieşim?», iar nefumătorul întreabă «noi de ce să inhalăm fumul altuia?». Eu cred că dreptatea stă, în ultimă instanţă, de partea sănătăţii. Dacă fumul ar fi sănătos şi interzis, atunci aş putea spune că nu e normal”.

Andrei Boer, patronul de la Coffee No.1 din Sfântu Gheorghe, ne-a spus: „Încă nu pot să spun cum ne va afecta această lege. De joi încolo o să aflăm. Eu, sincer, sunt foarte de acord cu iniţiativa legislativă. Sper doar că şi oamenii se vor conforma şi nu vor evita localurile ca spaţii de socializare şi nu vor alege să stea acasă, în locuinţele personale, doar de dragul de a fuma o ţigară lângă cafea”.

„Asta este. Ne supunem legii. Pe noi ne afectează, drept să spun. Pe frigul de aici, nimănui nu-i vine să iasă afară la fumat. Cred că legea este un pic prea drastică. Din punctul meu de vedere, delimitarea între spaţiile de fumători şi nefumători ar fi fost suficientă. Omul nu va mai sta patru ore în bar, când ştie că trebuie să iasă în frig şi să îşi lase la masă bagajul, geanta sau chiar băuturile”, ne-a spus şi Constantin Găitan, patronul barului restaurant Montana, din Întorsura Buzăului.

„Este o lege foarte bună. Cu toţii vom trăi mai mult şi vom respira aerul curat, vom merge pe autostrăzile perfecte de la noi, ne vom plimba cu mijloacele de transport în comun moderne, vom cheltui pensiile şi salariile mari, vom beneficia de sistemul medical performant şi de sistemul de învăţământ de cel mai înalt nivel. Eu spun că merită să trăieşti cel puţin 100 de ani ca să te bucuri de toate acestea”, a comentat ironic un cititor Observatorul de Covasna pe site-ul nostru, www.covasnamedia.ro.

Terasele, alternative oferite fumătorilor

În general, patronii de localuri au pregătit terase în aer liber pentru clienţii fumători.

Acesta este şi cazul localului Bastion Café din Sfântu Gheorghe, care potrivit patronului Horváth Öcsi dispune de o terasă acoperită, unde fumătorii pot să iasă liniştiţi.

Ieşitul la ţigară ar putea să nu pară o idee foarte bună mai ales pentru fumătorii din Întorsura Buzăului, unde ştim că temperaturile pe timp de iarnă ajung şi la -30 de grade. „Altă alternativă nu avem, decât terasa. Şi cu terasa e mai complicat. Legea zice că dacă eu am la terasă trei pereţi, atunci se consideră spaţiu închis. O să vedem ce va fi”, a spus patronul întorsurean Constantin Găitan.

„Prea multe alternative nu am pregătit, decât că le oferim libertatea să stea pe terasă şi să fumeze. O să le pun la dispoziţie nişte pături în caz că va fi mai răcoare”, ne-a declarat şi Andrei Boer.

Amenzi de până la 15.000 de lei

Legea antifumat a trecut de Senat, prima Cameră sesizată, în iunie 2011 şi de Camera Deputaţilor, Camera decizională, în decembrie 2015. Documentul a fost declarat constituţional de CCR în 27 ianuarie, iar două zile mai târziu, în 29 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat-o.

Nerespectarea legii duce amenzi între 5.000 de lei şi 15.000 de lei pentru persoanele juridice. Amenda maximă se poate lua dacă se produc trei abateri, iar în acest caz se va adăuga şi închiderea unităţii.

Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii antifumat vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

6 milioane de oameni mor anual din cauza fumatului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii precizează că aproximativ şase milioane de oameni mor anual, în toată lumea, din cauza consumului de tutun. Dintre aceştia, peste cinci milioane mor din cauza consumului direct de tutun, în timp ce peste 600.000 mor din cauza fumatului pasiv.

Legea antifumat în Europa

„Aproximativ cinci milioane de români fumează, iar România nu este nici pe departe printre ultimele ţări din Europa în ceea ce priveşte legiferarea fumatului în spaţiile publice. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, scrie capital.ro.

Aceeaşi sursă notează faptul că Irlanda a fost prima ţară din lume care a interzis fumatul la locul de muncă. Acest lucru se întâmpla încă din martie 2004. În ianuarie 2009, Austria a fost ţara care a obligat toate restaurantele şi barurile cu spaţii de peste 50 de mp să introducă spaţii pentru fumători şi spaţii pentru nefumători. În iulie 2011, Belgia adoptă legea de a interzice fumatul în restaurante, cafenele, baruri, cluburi şi cazinouri, cu excepţia încăperilor desemnate şi amenajate special în acest scop, cu ventilaţie corespunzătoare. Grecia, ţara cu cel mai mare procent de fumători din întreaga Uniune Europeană, circa 40%, a aderat la regulile care interzic fumatul în localuri la sfârşitul anului 2010.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.