ACTUALITATE 9 martie 2021

Lanţ al slăbiciunilor încheiat cu maşina proptită-n gard

de Covasna Media | 1813 vizualizări

La data de 07.03.2021, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Covasna au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DC 9, în  localitatea Telechia, a avut loc un  eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat un bărbat în vârstă de 45 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 9, a acroșat un alt autoturism după care și-a continuat deplasarea, iar după ce a parcurs aproximativ 550 metri, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a părăsit partea carosabilă oprindu-se într-un gard.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul are permisul de conducere reținut.

Față de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.