La Sfântu Gheorghe au născut două minore în decurs de o săptămână
Numărul copiilor aduși pe lume de mame minore este în continuă creștere, lucru alarmant, în opinia conducerii Spitalului Județean Covasna. Numai în ultima săptămână s-au înregistrat două astfel de cazuri. Pe lângă cel relatat ieri, când o tânără de 15 ani a adus pe lume un copil, tot săptămâna aceasta o altă minoră, în vârstă de 14 ani, a născut în aceeași unitate medicală. În acest din urmă caz tatăl s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani, ambii părinți fiind din Araci. De altfel, potrivit spuselor purtătorului de cuvânt din cadrul Spitalului de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, Pataki Annamária, cele mai multe mame minore provin din zona Araci și Belin.
Numărul „copiilor” care nasc alți copii este în continuă creștere, dacă în 2009 au fost 66 de astfel de cazuri la noi în judeţ, în 2010 s-au înregistrat 73, iar în 2011 70 de minore au născut. Anul acesta au fost deja 39 de astfel de cazuri.
Personalul medical este cel care alertează poliția în asemenea cazuri, iar polițiștii demarează cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, dar bărbații pot fi trași la răspundere numai dacă au întreținut relații sexuale cu minori sub 14 ani, sau în cazul în care acestea au fost fără consimțământul fetelor.