Tânărul de 22 ani de etnie romă este dovada că visurile prind contur când pasiunea este vie

„Anul acesta este anul meu” ne spunea, în martie, când l-am cunoscut, tânărul dansator Cosmin (Kozmin – după numele de scenă) Dima. Și a avut dreptate, pentru că la scurt timp de la publicarea în ziarul nostru a articolului cu povestea sa de viață, desprinsă parcă dintr-un roman tulburător, acesta a pus temelia unuia dintre visurile sale: a început să împrăștie pasiunea pentru dansul modern copiilor din mediile defavorizate, ca un mijloc care să îi scoată din „întuneric”, cum i s-a întâmplat și lui, în urmă cu ani buni. A devenit astfel „proful de dans”. 

Chiar zilele acestea, Cosmin Dima este într-o tabără, dincolo de granițele județului nostru, la Racoș, unde învață între 25 și 30 de copii, din clasele I – VIII, bazele în dansul modern. 

„E o provocare foarte mare pentru că acești copii sunt avansați la dansuri populare, dar începători la cele moderne. Îmi place că am șansa să scot din mine ce e mai bun și astfel și din cursanții mei. (...) Ți-am mai spus că visul meu cel mai mare e să fiu profesor de dans și să predau oricui, indiferent de etnie. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că acum simt că a meritat până la ultimul minut tot ce am făcut. Simt că e o răsplată pentru munca și energia depuse în acești ani. Văd în ochii copiilor că se bucură că au această posibilitate, să învețe să danseze și totodată să fie pe calea cea bună”, ne-a spus zilele trecute, când ne-am întâlnit să povestim despre ce s-a mai întâmplat în viața lui, dansatorul de la Palatul Copiilor și din Asociația „Love to Dance”, Cosmin Dima. 

Dansator, actor și fost-barman, tânărul de doar 22 de ani, de etnie romă, a reușit să depășească stigmatul comunității din care face parte, discriminările și trecutul care a inclus chiar și episoade de cerșetorie și să își creeze un prezent de care este mândru și de care poate să povestească oricui. „Acum”-ul lui se împarte între pregătirea pentru calificările la un mondial de dans din America, teatru, iar - mai nou- cursurile de dans pe care le predă copiilor. 

Înainte de tabăra de la Racoș, tânărul dansator a trăit o experiență inedită când a fost chemat să le predea copiilor nevoiași reuniți în tabăra organizată de Crucea Roșie, la finele lunii iulie. Aici, Cosmin a avut parte de șansa de a retrăi emoțiile taberei, el însuși fiind participant aici în urmă cu mai bine de 10 ani. 

„Cel mai frumos lucru a fost că organizatorii taberei m-au recunoscut fără să spun vreun cuvânt. Mi-au spus „bun venit înapoi!”. A fost emoționant, pentru că imediat copiii m-au înconjurat și mi-au cerut autografe”, ne-a dezvăluit Cosmin, care ne-a mai spus și că această tabără i-a dat șansa de a se simți din nou copil, fără nicio grijă pe lume. 

Primele cursuri, cu copiii romi din Valea Crișului 

Dar primul pas concret înspre cariera de profesor de dans a făcut-o în aprilie anul acesta, la scurt timp după publicarea materialului „În pași de dans împotriva rasismului și discriminării”, în care prezentam dramatica poveste de viață a tânărului dansator și actor. Atunci, la solicitarea conducerii fundației Diakonia, Kozmin a început să le predea copiilor din Valea Crișului. A reunit în jurul pasiunii sale un grup de aproximativ 20 de mici-dansatori, cu vârste între 10 și 15 ani. 

„Pentru mine e foarte important, pentru că țin cursuri de dans pentru copii cum am fost și eu. Adică de etnie romă, care nu au posibilități. E minunat că acești copii profită maxim de aceste ore de dans și mereu sunt acolo, se implică și sunt foarte dedicați”, ne-a spus, încântat, proful de dans. 

Ba chiar ne-a dezvăluit că de Zilele Comunei, copiii lui, că așa îi numește, au urcat pe scenă pentru prima dată în viața lor. Momentul a fost umbrit de faptul că părinții celor mici nu au fost lăsați să ia parte la sărbătoarea comunei, însă, în afară de asta, momentul a fost un succes. 

„Pe lângă orele de dans, eu le-am povestit copiilor că și eu am crescut într-o familie săracă, și că am muncit foarte mult să scap din anturajele negative. Eu când am fost mic nu am avut un model sau pe cineva care să mă îndrume. Trebuia să îmi dau singur seama de tot. Mai mult asta mă motivează să predau. Mulți dintre cursanți sunt foarte săraci. Poate că nu au apă sau curent în casă, dar vin totuși, sunt activi la orele mele de dans, mereu pun întrebări. (...) Cred că pot să schimb viețile acestor copii, însă nu pot să o fac singur. După ce pleacă de la orele mele, ajung acasă și se taie firul. Se lovesc de realitatea de acolo. (...) Eu le-am spus copiilor mei că în viață cel mai important nu e că sunt romi. E important ca ei să lucreze și să se lupte pentru visul lor, indiferent de ce primesc de la oameni”, a mai explicat acesta. 

Acum, în perioada verii toată lumea a luat o binemeritată vacanță, însă din septembrie se vor reîntâlni pentru a descoperi lucruri interesante despre lumea fascinantă a dansului. Ba chiar vor începe să se pregătească pentru a lua parte la concursuri interjudețene, alături de dansatorii profesoarei Molnár Enikő, de la Palatul Copiilor. 

Drumul către fericire e lung

L-am întrebat pe Cosmin dacă este fericit, având în vedere că, iată, povestește cu atât drag despre șansele care îi sunt date în a preda. Recunosc că mă așteptam ca răspunsul lui să fie un categoric „da”, în schimb am primit un „nu” greu și apăsat. Nu pentru că ar fi nemulțumit de ceea ce dansul îi aduce, ci din cauza a ceea ce rămâne în urma sa în clipele când iese pe ușa casei. 

„Nu pot să spun că în general sunt fericit. Mă bucur de tot ceea ce trăiesc, dar când vine vorba de viața mea nu pot să spun că sunt fericit, din cauza problemelor de familie, care sunt prezente. Cel mai tare mă doare că am sora, în vârstă de 15 ani, care asistă la toate certurile și bătăile părinților mei. În plus, mi se pare greu că atunci când cobor de pe scenă și îi văd pe părinții altor copii cum îi strâng în brațe și sunt mândri de ei și eu realizez că nu o să am parte niciodată de așa ceva. Ai mei habar nu au că eu fac dans de atâția ani, că sunt actor sau că mai nou sunt profesor. Așa că încă nu pot să spun că sunt fericit. Dar sunt mulțumit că sunt norocos să am mai multe familii: cea de dansatori, pe Eni și acum pe cei de la Diakonia. (...) Așa că da, e cel mai tare an de când mă știu, am realizat aproape tot ce mi-am propus. Mai trebuie să îmi iau permisul de conducere și la sfârșitul lui august să mă duc să mă înscriu din nou la școală pentru că vreau să iau Bac-ul. (...) Am ajuns unde îmi doresc, dar mai am mult de muncit. Mai am multe lucruri pe care vreau să le îndeplinesc, ce țin de evoluția mea în pedagogie. Trebuie să învăț multe lucruri. Și asta încerc, să preiau în fiecare oră petrecută la orele lui Eni. Îmi place să mă uit și să învăț cum comunică, cum încearcă să explice. Eu sunt începător. Nu mă așteptam să fie atât de ...interesant. Nu e nici greu, dar nu e nici ușor. Îmi place ceea ce fac. Dar e o responsabilitate importantă”, ne-a împărtășit Cosmin. 

Din nou pe scena TAM

Între timp, până să ajungă să vorbească în adevăratul sens al cuvântului despre fericire, Kozmin își ia, așadar, mici doze de bucurie din pasiunea pentru dans și din șansele care i se oferă de a fi actor pe scene mari ale țării, în producția „Despre Oameni și Cartofi” a regizorului Radu Afrim. Cei care vor să îl vadă live, la Sfântu Gheorghe, pe Cosmin jucându-și propria poveste pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” o vor putea face în 30 septembrie, când va fi pus în scenă încă o dată spectacolul răvășitor, despre tragedia care a marcat existența și comunitatea tânărului dansator. 

Peste mulți ani de acum încolo, poate 10, poate mai mulți, Kozmin se vede coregraf, dar și președinte de asociație, prin a cărei activitate să ajute copiii nevoiași sau pe cei din anturaje greșite să meargă în pași de dans înspre un viitor mai bun, așa cum o face și Cosmin, cel de acum, de la 22 de ani.