ACTUALITATE 12 februarie 2010

Jurnal de turneu - Osonó în Thailanda - Închisoare fără gratii şi poartă

de Covasna Media | 678 vizualizări
12feb2010-osonoCu un spectacol dat în închisoarea pentru tineri, de la Baankanjanapisek, şi-a început turneul în Thailanda Trupa de Teatru Osonó, din Sfântu Gheorghe, după terminarea Festivalului Internaţional de la Pathumthani. Nu o să vă vină să credeţi, dar în închisoare nu sunt gratii, şi porţile sunt larg deschise. Mai precis: porţi nu există, în gardul cu rol mai mult estetic, ce înconjoară instituţia, sunt trei intrări

12feb2010-osonoCu un spectacol dat în închisoarea pentru tineri, de la Baankanjanapisek, şi-a început turneul în Thailanda Trupa de Teatru Osonó, din Sfântu Gheorghe, după terminarea Festivalului Internaţional de la Pathumthani.

Nu o să vă vină să credeţi, dar în închisoare nu sunt gratii, şi porţile sunt larg deschise. Mai precis: porţi nu există, în gardul cu rol mai mult estetic, ce înconjoară instituţia, sunt trei intrări, câte cinci metri fiecare, din care, efectiv, lipseşte poarta. În clădire se intră pe un coridor pavat cu flori parcă ai fi într-o grădină botanică. În curte am întâlnit tineri îmbrăcaţi lejer, care discutau între ei. Feţele unora ni s-au părut cunoscute, ei au participat şi la spectacolele Festivalului Internaţional de la Pathumthani. Expresia „închisoare” este corectată foarte repede în „cămin pentru tineri” de doamna Dr. Nicha Na Nakorn, directorul instituţiei, care şi-a luat doctoratul într-o specialitate ce s-ar putea traduce cel mai bine prin „ştiinţa comportamentală”.

Directoarea explică, cu zâmbetul pe buze, că dintre cei 180 de deţinuţi, 40 au comis crime. Unii au omorât din motive sexuale, alţii pe fondul consumului de droguri. Ei nu sunt închişi şi nici nu este nevoie de aceasta. Celor noi veniţi li se explică că, dacă evadează, fac şi mai adâncă suferinţa familiilor victimelor, şi că ei pot deveni liberă fizic, dar asta nu valorează nimic fără libertatea sufletului. Primele zece zile sunt critice, în această perioadă unii, în majoritatea cazurilor foştii consumatori de droguri, mai pleacă, dar de obicei sunt aduşi înapoi de părinţi. După două săptămâni se întâmplă extrem de rar să încerce să plece cineva – spune directoarea, care nu înţelege de ce nu ne vine să credem...

Scopul a fost atins

Participarea Trupei de Teatru Osonó la Festivalul Internaţional de Teatru de la Pathumthani este considerată un succes de conducătorii grupului. Fazakas Misi, directorul trupei, a declarat că s-a realizat scopul pentru care au fost solicitaţi să participe la festival, şi anume popularizarea teatrului de înaltă ţinută artistică in Thailanda. Acest lucru a fost remarcat şi de organizatori şi de către criticii prezenţi la festival.

În Moradokmai trupa a avut şi alt eveniment de sărbătorit: Müller Henrietta, eleva Liceului Mikes Kelemen, a împlinit 18 ani. Ea spune că a fost o ocazie unică să-şi poată sărbători majoratul, în februarie, la 34 grade Celsius, dar evenimentul este deosebit şi prin faptul că este înconjurată de tineri locali, de la care sunt multe de învăţat. Vineri, Trupa Osonó va evolua în provincie, iar sâmbătă va prezenta un spectacol final în centrul capitalei, în Centrul Cultural Thailandez, în faţa unui public VIP, invitat de organizatori. Trupa va pleca acasă duminică dimineaţa, prin Doha şi Athena.

Erdely Andras

Teme articol: teatru Osono Thailanda
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Livia, 12 februarie 2010
impresionant:) se pare ca suntem cu totii oameni si avem constiinte. frumos. nu'mi potimagina o jilava in astfel de conditii.cred ca tine foarte mult si de mediul promovat. :)
Vali, 12 februarie 2010
Bravo celor din Osono si celor, care le-au facilitat participarea la acest turneu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.