ACTUALITATE 16 aprilie 2013

Judeţul Covasna se mândreşte cu peste 90 de olimpici naționali!

de Monica Vrânceanu, Székely Emőke | 1437 vizualizări

Elevii din judeţ s-au întors cu numeroase premii și distincții de la olimpiade, plasând judeţul nostru printre primele din ţară la acest capitol În timp ce unii elevi se bucurau de diferitele activități organizate în săptămâna „Școala altfel”, alții treceau prin febra concursurilor naționale la diferite discipline școlare. La fel ca și în anii trecuți, elevii covăsneni au avut evoluții foarte bune, reușind să adune un număr impresionant de medalii. Aproape 100 de elevi covăsneni s-au întors cu premii de la olimpiadele școlare naţionale, ceea ce demonstrează faptul că nu întâmplător Covasna s-a clasat anul trecut pe locul 3 în clasamentul pe țară, detronând județe ca Brașov, Cluj sau Iași. Anul trecut, elevii noștri au obținut 576 de premii la olimpiadele judeţene, naţionale şi internaţionale, iar performanța tinde să se repete, dacă ne uităm la premiile pe care le avem deja în acest an. Vlad Constantinescu, clasa a XIa CNMV, a obținut medalia de Bronz la Olimpiada Naţională de Matematică12 premii pentru CNMV Colegiul Național „Mihai Viteazul” se poate mândri din nou cu performanțe impresionante, după ce anul trecut Ștefania Ursică ne uimea cu aurul mondial la Olimpiada Internațională de Geografie. Anul acesta la etapele naționale ale olimpiadelor elevii de la CNMV au obținut următoarele rezultate: Felicia Marinescu, elevă în clasa a XII-a, a luat premiul III la Olimpiada de Limba și Literatura Română; Ștefan Sebastian Stănoescu (cl. a IX-a) – premiul special la Olimpiada de Istorie; Bács Eszter (cl. a IX-a), Ana Maria Bohățel (cl. a VII-a), Mădălin Dermișec (cl. a XI-a) – premii speciale la Olimpiada de Religie Ortodoxă; Sabrina Vatamanu (cl. a VIII-a) – premiul special la Olimpiada de Limba Latină; Tudor Andrei Goicea (cl. a VI-a) – premiu special la Olimpiada de Limba și Literatura Română; Edward Necșulescu (cl. a X-a) calcă pe urmele Ștefaniei Ursică, câștigând mențiune specială la Olimpiada de Geografie; Răzvan Todoran (cl. a VIII-a) – mențiune de onoare la Olimpiada de Fizică; Monica Elena Constandachi (cl. a VIII-a) – mențiune la Olimpiada de Limba Franceză; Vlad Raul Constantinescu (cl. a XI-a) – medalie de bronz de la Olimpiada de Matematică; Irina Maria Petcu (cl. a XI-a) – premiul III la Olimpiada de Limba Germană. Directorul Colegiului, Luminița Costea, ne-a declarat că acești elevi sunt o mândrie nu doar pentru unitatea de învățământ ci pentru întreaga comunitate, fiind vorba despre tineri care au ajuns să ne reprezinte cu succes. „Este o mândrie pentru Colegiul Naţional Mihai Viteazul să avem un număr mare de elevi participanţi la Olimpiadele Judeţene şi 31 de elevi care au participat la Olimpiadele Naţionale la diverse discipline. Rezultatele obţinute de aceştia sunt bune, 12 dintre ei  întorcându-se cu premii şi menţiuni. Vreau să felicit colegii care şi-au adus aportul la obţinerea acestor frumoase performanţe prin munca suplimentară efectuată cu aceşti elevi, cât şi elevii pentru munca individuală depusă şi efortul susţinut deoarece performanţele deosebite nu pot fi obţinute decât cu efort, pasiune si renunţări de multe ori la distracţie. Părinţii acestor elevi pot fi mândri de performanţele copiilor lor”, ne-a spus Luminița Costea, adăugând că pentru toți cei care au participat la aceste competiții va fi organizat un eveniment special prin care să le fie recunoscute meritele și eforturile. Cu un loc 3 la faza Națională, Felicia Marinescu, clasa a XIIa CNMV, a reușit să se califice la Olimpiada Internațională de Limba și Literatura RomânăDouă premii importante la Română și Matematică Cele mai importante premii au fost obținute de Felicia Marinescu, elevă în clasa a XII-a, care cu un loc 3 la faza Națională a reușit să se califice la Olimpiada Internațională de Limba și Literatura Română – o reușită care nu-i poate decât bucura pe cei de la CNMV, mai ales în contextul în care Felicia este o elevă activă, implicată în diverse proiecte. Cel de-al doilea rezultat notabil îi aparține lui Vlad Constantinescu, elev în clasa a XI-a la Matematică-Informatică, acesta obținând Medalia de Bronz la Olimpiada de Matematică, faza Națională. Tânărul spune că a început să participe la astfel de competiții încă din gimnaziu, iar rezultatul din acest an îi confirmă faptul că munca sa nu a fost în zadar. Pe de altă parte, îl ambiționează pentru următoarele competiții, unde și-a propus să obțină rezultate și mai bune. La numai 17 ani, Vlad nu știe exact ce va face după terminarea liceului, însă intuiește că se va îndrepta către o facultate de matematică sau de informatică-automatică; nu vrea însă să devină profesor, poate doar universitar – tocmai pentru că nu i se pare că munca profesorilor este îndeajuns de apreciată. Multe premii și pentru liceele maghiare La fazele naționale ale olimpiadelor școlare au avut evoluții bune și elevii de la Liceele Teoretice „Székely Mikó” şi „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe sau Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc. Elevii covăsneni au „cules” în total 16 premii I, 18 locuri II și 15 locuri III și numeroase mențiuni și premii speciale. Printre olimpici se numără și Pünkösti Zsolt, elev în clasa a XI-a la „Székely Mikó”. Acesta a obținut premiul I și premiul special la Sesiunea de Comunicări Științifice, specializarea chimie. „Acest premiu reprezintă aprecierea muncii mele. În spatele premiului sunt multe luni, multe ore petrecute în laborator pentru că practic m-am dus la acest concurs cu un proiect prin care am prezentat calitatea apei din Sfântu Gheorghe” – ne-a declarat Zsolt, care va termina liceul anul viitor, după care vrea să dea la Facultatea de Medicină. Lobby pentru burse mai consistente Inspectorul șef adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Covasna, Rădița Palela, ne-a declarat că munca acestor elevi merită să fie răsplătită mai consistent. „Elevii vor fi felicitați de către primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dar și de consilierii locali. Consider însă că acești elevi merită și o recompensă materială mai consistentă, voi face lobby la domnul primar în acest sens. Acum bursa pentru merite excelente la învățătură este de 100 de lei pe lună” – spune Palela Rădița.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.