ACTUALITATE 2 aprilie 2015

Judeţul Covasna, promovat la Târgul Naţional de Tabere

de Mirela Cara Dragu | 950 vizualizări

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna va participa la Târgul Naţional de Tabere, organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Pornit din iniţiativa Departamentului de Tineret şi a Departamentului de Tabere şi Agrement, evenimentul se va desfăşura în perioada 6-8 aprilie la Bucureşti.

Profitând de acest eveniment, DJST Covasna, prin reprezentantul său Cătălin Lazăr, alături de Mihai Cosmin Nica, student al extensiei Sfântu Gheorghe a UBB, va promova atât Centrul de Agrement Pădureni, cât şi activităţile care se desfăşoară aici, precum şi întregul capital natural şi cultural al zonei.

„Noi am fost prezenţi şi anul trecut la acest eveniment şi prin aceasta ne bucurăm că vom putea să ne promovăm mai bine. Încercăm cumva să implicăm efectiv tinerii în activităţile de promovare – a spus şeful DJST Covasna, Marian Ştiopu, care a făcut o scurtă trecere în revistă a evenimentelor organizate de instituţia pe care o conduce, între care întâlnirea naţională a dublului impact, tabăra naţională de multiculturalitate şi Şcoala Naţională de Democraţie, care se va organiza în premieră anul acesta.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.