(Update) Județul Covasna depășește pragul de 400 de cazuri de COVID-19
Bilanțul zilei de marți, 28 iulie, arată că în județul Covasna au fost raportate încă trei cazuri noi de COVID-19, din 240 de teste noi prelucrate. Astfel, de la începutul pandemiei aici sunt înregistrate 401 de îmbolnăviri cu SARS-COV-2. În rândul persoanelor declarate vindecate s-au adăugat încă 9, astfel că numărul cazurilor active este 78.
„Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 28 iulie 2020, în prezent sunt internați în unități spitalicești din municipiul Sf. Gheorghe și Brașov, un număr de 42 de pacienți bolnavi de COVID-19. În ultimele 24 de ore, au fost internate în spital 4 persoane care au contractat virusul SARS-CoV-2. De asemenea, datorită faptului că au respectat recomandările medicilor, 9 persoane au fost vindecate și externate din spital. La această dată, 187 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală iar o persoană a ieșit din autoizolare”, arată bilanțul de marți al Prefecturii Covasna.
Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 8.497 de teste (240 noi de la ultima comunicare).
Tot la nivel județean, controalele din ultimele 24 de ore s-au lăsat cu 4 amenzi în valoare cumulată de 1.000 de lei.
La nivel național, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate.
Pe teritoriul României, au fost confirmate, în total, 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 2.239 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, majoritatea și cu alte comorbidități, au decedat.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 357 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.127 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.008 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 30 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 iulie.
Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt.
|
Județ
|
Număr de cazuri confirmate(total)
|
Număr de cazuri nou confirmate
|
1.
|
Alba
|
695
|
7
|
2.
|
Arad
|
969
|
39
|
3.
|
Argeș
|
2911
|
97
|
4.
|
Bacău
|
1258
|
47
|
5.
|
Bihor
|
829
|
18
|
6.
|
Bistrița-Năsăud
|
810
|
18
|
7.
|
Botoșani
|
1148
|
4
|
8.
|
Brașov
|
2884
|
73
|
9.
|
Brăila
|
729
|
63
|
10.
|
Buzău
|
1223
|
41
|
11.
|
Caraș-Severin
|
222
|
21
|
12.
|
Călărași
|
278
|
3
|
13.
|
Cluj
|
1082
|
9
|
14.
|
Constanța
|
845
|
34
|
15.
|
Covasna
|
401
|
3
|
16.
|
Dâmbovița
|
1682
|
51
|
17.
|
Dolj
|
630
|
5
|
18.
|
Galați
|
1928
|
21
|
19.
|
Giurgiu
|
391
|
11
|
20.
|
Gorj
|
703
|
4
|
21.
|
Harghita
|
484
|
20
|
22.
|
Hunedoara
|
897
|
19
|
23.
|
Ialomița
|
710
|
15
|
24.
|
Iași
|
1359
|
30
|
25.
|
Ilfov
|
1206
|
33
|
26.
|
Maramureș
|
374
|
20
|
27.
|
Mehedinți
|
680
|
71
|
28.
|
Mureș
|
936
|
18
|
29.
|
Neamț
|
1173
|
26
|
30.
|
Olt
|
665
|
11
|
31.
|
Prahova
|
1694
|
63
|
32.
|
Satu Mare
|
94
|
3
|
33.
|
Sălaj
|
163
|
7
|
34.
|
Sibiu
|
870
|
6
|
35.
|
Suceava
|
4439
|
18
|
36.
|
Teleorman
|
327
|
11
|
37.
|
Timiș
|
1075
|
61
|
38.
|
Tulcea
|
266
|
5
|
39.
|
Vaslui
|
546
|
22
|
40.
|
Vâlcea
|
400
|
13
|
41.
|
Vrancea
|
1604
|
11
|
42.
|
Mun. București
|
5425
|
97
|
43.
|
-
|
48
|
2
|
TOTAL
|
47053
|
1151
|
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 594 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt.
|
JUDEȚ
|
PROBE POZITIVE LA RETESTARE
|
1
|
Alba
|
0
|
2
|
Arad
|
8
|
3
|
Arges
|
63
|
4
|
Bacau
|
25
|
5
|
Bihor
|
6
|
6
|
Bistrita
|
0
|
7
|
Botosani
|
9
|
8
|
Brasov
|
31
|
9
|
Braila
|
7
|
10
|
Buzau
|
7
|
11
|
Caras
|
0
|
12
|
Calarasi
|
1
|
13
|
Cluj
|
30
|
14
|
Constanta
|
29
|
15
|
Covasna
|
3
|
16
|
Dambovita
|
14
|
17
|
Dolj
|
10
|
18
|
Galati
|
2
|
19
|
Giurgiu
|
3
|
20
|
Gorj
|
17
|
21
|
Harghita
|
13
|
22
|
Hunedoara
|
1
|
23
|
Ialomita
|
1
|
24
|
Iasi
|
15
|
25
|
Maramures
|
2
|
26
|
Mehedinti
|
1
|
27
|
Mures
|
1
|
28
|
Neamt
|
7
|
29
|
Olt
|
19
|
30
|
Prahova
|
65
|
31
|
Satu Mare
|
2
|
32
|
Salaj
|
6
|
33
|
Sibiu
|
0
|
34
|
Suceava
|
13
|
35
|
Teleorman
|
0
|
36
|
Timis
|
9
|
37
|
Tulcea
|
0
|
38
|
Vaslui
|
30
|
39
|
Valcea
|
6
|
40
|
Vrancea
|
13
|
41
|
Bucuresti
|
117
|
42
|
Ilfov
|
8
|
|
TOTAL
|
594
|
Până astăzi, 2.239 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 357 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.127 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.008 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 30 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 iulie.
Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.
Sursa: Știrioficiale.ro.