Imediat după Revoluţie am avut senzaţia că UDMR face o altfel de politică faţă de tot ceea ce am văzut pe la noi. Părea că nu se molipsiseră de „balcanismul” şmecher şi hoţ care începuse să roadă, ca un cancer, clasa politică românească. N-a durat mult, a fost suficient să apară şi la ei un baron local atotputernic, cum a fost şi încă este Verestoy Attila, pentru ca partidul-uniune culturală maghiară să devină un leagăn al intereselor financiare pentru tot mai mulţi lideri profitori şi nu pentru binele comunităţii maghiare.

De aici s-a dezvoltat o adevărată obsesie pentru participarea la guvernare, ştiut fiind că dacă nu eşti la Putere, nu exişti nici financiar – Puterea împărţind banii şi beneficiile în teritoriu, de-acolo urmând să apară voturile ş.a.m.d., ştiţi cu siguranţă istoria asta la fel de bine ca mine. Aşa că UDMR şi-a călcat întotdeauna peste principii şi a ales interesul, adică guvernarea. Liderii Uniunii, în frunte cu veşnicul Verestoy, „călăul” pădurilor româneşti, şi-au îngroşat obrazul şi-au luat în braţe refrenul „este în interesul maghiarimii să fim la guvernare, nu o facem pentru noi, de fapt ne sacrificăm pentru minoritatea maghiară”. I-or fi crezut maghiarii? La început da, după care şi-au dat şi ei seama ce se-ntâmplă în realitate, dar n-au mai reuşit să reacţioneze, subordonarea etnică şi manipularea fiind mai puternice decât raţiunea şi rezistenţa logică.

Aşa s-a întâmplat şi-acum, când UDMR s-a supărat atât de tare pe guvernul Ponta încât a ales să rămână la „butoanele” pe care doar Puterea are dreptul să le folosească în interesul baronilor locali. În acelaşi timp, Kelemen Hunor a ales să se sacrifice pentru binele comunităţii maghiare, dându-şi demisia din toate funcţiile posibile guvernamentale. O aiureală numai bună de făcut bancuri, nicicum de luat în serios. O aiureală care se înscrie, însă, perfect în „arta manipulării” electoratului predată de Victor Ponta şi PSD de la pupitrul guvernamental. Niciodată n-a avut PSD nişte învăţăcei mai talentaţi şi mai studioşi decât liderii UDMR Kelemen, Verestoy, Antal et comp. Cum să nu se înţeleagă baronii şi grofii ăştia, cum să nu guverneze împreună încă 20 de ani de-acum încolo?!

Într-o coabitare reciproc avantajoasă perfectă, UDMR şi Victor Ponta şi-au împărţit sarcinile şi privilegiile: „Hunor szivem, mă susţii cu electoratul tău fidel şi conştiincios în turul doi la prezidenţiale, în schimb eu te ajut s-o scoţi la „vopsea” cu iniţiativa cetăţenească privind drepturile minorităţilor; o amân până-n toamnă, când le-o pun în braţe parlamentarilor, după care... mai vedem noi, să mă fac preşedinte şi le rezolvăm pe toate”. Propunere pe care Kelemen a îmbrăţişat-o cu pasiune, sacrificându-şi postul de vicepremier şi ministru în folosul comunităţii maghiare, care va găsi, cu siguranţă, alt vicepremier şi alt ministru. E plin partidul-uniune de băieţi deştepţi, care abia aşteaptă să urce pe scara ierarhică la Bucureşti pentru a-şi umple buzunarele, din care mai scapă câte-un bănuţ şi pentru electoratul ăla fidel şi conştiincios.

Aici e vorba exclusiv de imaginea PSD şi UDMR, nimic nu se produce cu gândul la binele oamenilor. Cele două partide au nevoie de imagine pentru a-şi maximiza şansele candidaţilor la prezidenţiale. Sigur, Kelemen n-are nicio şansă reală, dar un scor bun îl va ajuta să negocieze în turul doi cu Ponta în beneficiul UDMR. De cealaltă parte, pentru a-şi atrage votanţii români din Ardeal, Ponta se face că le dă la cap maghiarilor, dar are nevoie ca de aer de cele două-trei procente ale candidatului Kelemen – presupunând că maghiarii chiar votează ca oile.

Presupunerea asta ar trebui să-i jignească pe maghiari. Ea nu-mi aparţine, este gândită de cei care fac jocurile în acest an politic: Ponta, Dragnea, Kelemen, Verestoy... Jocuri pentru Putere şi bani. Putere şi bani la care românii şi maghiarii creduli, cei care votează cum le indică şefuţii din teritoriu, nu au acces decât în calitate de aplaudaci.

E simplu, nu-i nicio filozofie: din relaţia asta profund mincinoasă dintre PSD şi UDMR nu câştigă niciodată populaţia româno-maghiară, ci exclusiv liderii şi baronii locali ai celor două partide. Electoratului i se aruncă nişte oscioare, oasele cu carne suculentă au altă destinaţie. Nu-i nicio noutate, aşa s-a întâmplat în toate guvernele din care UDMR a făcut parte, indiferent că erau de dreapta sau de stânga. „Silă”, cum ar zice unii dintre cei care ne citesc.