Jandarmii covăsneni, mesagerii lui Moș Nicolae pentru copiii internați la Pediatrie
Copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului din Târgu Secuiesc au avut parte de o bucurie în preajma sărbătorii de Moș Nicolae. Într-o acțiune cu tradiție, oamenii în uniformă au împărțit daruri micuților internați.
Acțiunea este o tradiție binecunoscută, fiind al 13-lea an în care oamenii în uniformă aduc astfel bucurie micuților internați în spital în preajma sărbătorilor.
„Astăzi, pentru al 13-lea an consecutiv, jandarmii covăsneni au adus bucurie pe chipurile micuților internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Târgu Secuiesc. În cadrul acestei acțiuni caritabile cu tradiție, colegii noștri au împărțit daruri copiilor mai puțin norocoși, pe care Moș Nicolae i-a găsit într-unul dintre saloanele de spital.
Pentru a le face zilele mai frumoase colegii nostri au dăruit Secției de Pediatrie și alte cadouri de care au nevoie în activitatea de zi cu zi.
Acțiunea noastră face parte dintr-o serie de activități menite să aducă sprijin celor aflați în nevoie, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, gest prin care sperăm să aducem un strop de bucurie pe chipurile tuturor”, ne-au transmis jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna printr-un comunicat de presă.
Jandarmii din județul Covasna sunt deja cunoscuți în comunitate pentru gesturile lor umanitare, precum și pentru campaniile regulate de donare de sânge.