ACTUALITATE 23 noiembrie 2022

„Iubește-ți patria, copile!”, un Spectacol de Gală la Școala Gimnazială „Váradi József”

de Daniela Luca | 861 vizualizări

Peste 120 de copii au participat la concursul de creație, iar cei mai talentați vor fi premiați 

Asociația Pedagogilor Români din județul Covasna organizează, cu prilejul Zilei Naționale a României, un Spectacol de Gală în cadrul proiectului județean „Iubește-ți patria, copile!”. Evenimentul va avea loc joi, pe 24 noiembrie, de la ora 17:00, la Școala Gimnazială „Váradi József”, din Sfântu Gheorghe. 

Spectacolul deschide seria de evenimente din cadrul programului dedicat Zilei Naționale a României. Un număr de 125 de copii din tot județul au participat la un concurs de creație literar-artistică pe tema „Iubește-ți patria, copile!”, iar cele mai reușite lucrări vor fi premiate în cadrul evenimentului de joi. Pe lângă acest moment, va avea loc și un program artistic. Pe scenă vor urca aproximativ 40 de copii, spun organizatorii. 

„Este cel mai longeviv proiect al asociației. El datează de câțiva ani buni și în fiecare an cuprinde mai multe secțiuni. O secțiune de concurs de desen pentru copiii preșcolari și primari și un concurs de eseuri și poezie pentru gimnaziu și pentru liceu. Anul acesta am inclus, pentru prima oară, pentru copiii de clasele a III-a și a IV-a, un concurs de compuneri scrise de mână, tocmai pentru a-i ajuta să scrie cât mai caligrafic. (...) Anul acesta facem o gală festivă, iar participarea de pe scenă a fost pe bază de invitație. Am invitat noi, începând de la ciclul primar până la liceu, copiii, împreună cu cadrele didactice, să susțină, fiecare după talentele proprii, un scurt program artistic, iar la sfârșitul galei se va face premierea. Copiii care au participat la concursul de desene, compuneri, eseuri și poezie vor primi diplome și premii din partea asociației”, ne-a spus președinta Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, Loredana Muntean. 

Proiectul este finanțat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe și este realizat sub patronajul Instituției Prefectului în Județul Covasna.

„Concursul este sub egida Inspectoratului Școlar, fiind inclus în calendarul activităților județene”, au mai spus organizatorii. 

Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României se vor încheia pe 2 decembrie, de la ora 20:00, la Arena Sepsi, cu concerte ale trupelor Zdob și Zdub și Sarmalele Reci. Biletele pot fi achiziționate pe iabilet.ro. Programul complet al evenimentelor de Ziua Națională a României, care se desfășoară în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, este disponibil pe CovasnaMedia.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.