ACTUALITATE Acum 18 ore, 6 minute

ISU Covasna: peste 100 de situații de urgență înregistrate în județ în perioada 1 - 7 ianuarie

de Daniela Luca | 275 vizualizări

Pe parcursul primei săptămâni din noul an, peste 100 de pompieri militari covăsneni s-au aflat zilnic la datorie, conform unui bilanț al ISU Covasna. Salvatorii au gestionat peste 100 situații de urgență înregistrate în județ în această perioadă.

Bilanțul arată că în intervalul 1 - 7 ianuarie echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 49 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

„În aceste zile, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. Astfel, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 13 incendii, 5 accidente rutiere și alte 5 situații de urgență”, se arată în comunicat.

Aceeași sursă arată că, din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube semnificative, iar două persoane și-au pierdut viața.

La nivelul județului nostru, principalele cauze ale incendiilor au fost: foc deschis în spații închise, coșuri de fum amplasate sau neprotejate termic corespunzător, coșuri de fum necurățate, care au condus la acumularea de funingine, și sisteme de încălzire amplasate necorespunzător.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii covăsneni recomandă, din nou, cetățenilor:

 • Curățarea periodică a coșurilor de fum și verificarea integrității acestora;

 • Utilizarea surselor de căldură conform instrucțiunilor și respectarea distanțelor de siguranță față de materiale inflamabile;

 • Evitarea improvizațiilor la instalațiile electrice și a suprasolicitării acestora;

 • Supravegherea constantă a surselor de foc și evitarea utilizării lor în apropierea materialelor inflamabile;

 • Dotarea locuințelor cu stingătoare funcționale și asigurarea că membrii familiei cunosc modul de utilizare.

Totodată, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, mai transmit autoritățile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.