Istorie plus digitalizare: coduri QR plasate lângă noile plăcuțe ale monumentelor din Sfântu Gheorghe
Autoritățile din Sfântu Gheorghe au înlocuit recent panourile de informare ale clădirilor monument istoric din oraș cu unele noi, din cupru și sticlă transparentă. Dar vestea interesantă este că alături de acestea au fost afișate și niște coduri QR, care, scanate cu telefonul mobil inteligent, oferă amănunte despre locații.
Codul QR este practic cheia spre un site creat special (https://sepsimuemlek.ro/romana și în curând și sepsimonumente.ro), care conține imagini și descrieri, dar și informații despre istoria, anul de construcție și stilul clădirii, traduse în patru limbi: română, maghiară, engleză și germană.
Textele au fost scrise în mare parte de József Álmos, istoric local și consilier local (26 de descrieri), dar au ajutat și muzeologul Boér Hunor, care a scris despre clădirile Muzeului Național Secuiesc, respectiv istoricul Csáki Árpád, care a contribuit cu informații despre Biserica Reformată fortificată, a explicat joi, într-o conferință de presă viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
El a precizat și că demersul va fi util nu doar pentru turiști, ci este atrăgător și pentru elevi, care pot afla date istorice despre clădiri într-un mod ușor și interesant, având în vedere că ei sunt utilizatori nativi ai telefoanelor inteligente.
În același context s-a vorbit și despre faptul că unele dintre aceste monumente, cum ar fi clădirea Poștei, se găsesc, din păcate în stare deplorabilă.
„Majoritatea sunt în stare bună, sunt îngrijite, în afară de câteva. Și aici mă refer, printre altele, la clădirea Poștei și Clădirea Abatorului. (...) Important ar fi să reușească primăria ca aceste două clădiri să ajungă cumva ori în proprietatea municipiului ori să se îi oblige pe proprietari să facă o renovare serioasă”, a declarat József Álmos.
Până în prezent au fost montate 19 plăcuțe și vor fi în total 28.
Clădirile monument istoric care sunt sau vor fi dotate în perioada următoare cu astfel de tăbliţe sunt: Hotelul Hungária (clădirea Poştei), Casa Nagy György, Casa Gyulai Ferenc, Casa Serestéj, Biblioteca Județeană „Bod Péter”, Gimnaziul Reformat de Fete, Colegiul „Székely Mikó”, Casa Keresztes, Casa Bene (Muzeul Cinegetic), Casa Csulak, Școala Reformată Elementară, Muzeul Național Secuiesc, Fabrica de Ţigarete, Institutul Pedagogic de Fete, Bazarul (Galeria de Artă „Gyárfás Jenő”), Casa cu Arcade, Abatorul orăşenesc, Casa Pünkösti, Orfelinatul de băieţi (Spitalul TBC), Biserica Reformată Fortificată, Clădirea Primăriei, Fabrica de Textile, Vila elvețiană, Palatul Beör, Casa Nagy-Bogáts, Conacul lui Bora Benedek, Școala Populară de Stat (Liceul de Arte „Plugor Sándor”), fosta Școală Ortodoxă (Prima Şcoală Românească).
„Intenționăm să extindem site-ul cu o listă a statuilor din Sfântu Gheorghe, deoarece majoritatea statuilor nu au informații despre persoana sau sculptorul lor”, a spus viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Până acum, proiectul a presupus o investiție de aproximativ 50.000 de lei.