Întorsura Buzăului: cercetări într-un dosar penal deschis după ce o tânără și-a denunțat angajatorul pentru agresiune
Polițiștii din Întorsura Buzăului au deschis un dosar penal în care cercetează cazul unei tinere în vârstă de 22 de ani, care a sesizat autoritățile că a fost agresată fizic de angajatorul ei, patronul unui local din oraș.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna informează că în acest caz au început cercetări pentru lovire sau alte violențe. Incidentul a avut loc miercuri seara.
„La data de 21 aprilie a.c. (n.red. persoane apropiate victimei susțin că e vorba de data de 20 aprilie), polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost sesizați despre faptul că o femeie de 22 de ani ar fi fost agresată fizic de către angajatorul acesteia, un bărbat în vârstă de 47 de ani.
În baza sesizării, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Sursa foto: Ilustrativ/ M.T ElGassier-Unsplash.com.