ACTUALITATE 22 august 2024

Întorsura Buzăului: Ce mai e nou cu bazinul de înot?

de Ștefania Găvăneci | 1331 vizualizări

Lucrările la mult-așteptatul bazin de înot din Întorsura Buzăului se apropie de finalizare. Construcția, începută în urmă cu doi ani, este preconizată să fie încheiată în octombrie. Totuși, o serie de proceduri administrative ulterioare ar putea întârzia deschiderea oficială.

La anul, sperăm, să fie în funcțiune. Durează până angajăm personal, până îl autorizăm”, a spus pentru Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro, primarul Raul Urdă. 

Potrivit acestuia, autoritățile locale și-au îndeplinit cerințele prevăzute în contract: „Obligația noastră, conform contractului, era să aducem acolo toate utilitățile necesare pentru acea clădire. Am dus curentul. A trebuit să facem niște modificări la rețeaua electrică, de aproape 70.000 de lei, pentru a avea puterea necesară pentru bazin. Am dus până acolo agentul termic de la școala generală, pe cheltuiala noastră. Am dus până la marginea proprietății apa și canalizarea”, a adăugat edilul.

Provocări întâmpinate

În mai 2021, proiectul coordonat de Compania Națională de Investiții (CNI) nu a primit aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) pentru că nu respecta cerințele prevăzute pentru securitatea la incendiu. Autorizația de construcție a fost emisă apoi în iulie 2021, după ce s-au implementat modificările cerute.

Într-un articol anterior, primarul a declarat că au fost dificultăți și în ceea ce privește fondurile de la Compania Națională de Investiții (CNI): „Din mai, constructorul nu a mai primit bani pentru lucrările făcute”. Acum, acesta spune că în urma unei discuții cu acesta, sumele necesare au fost primite și că se va merge mai departe cu lucrările.

Totodată, edilul ne-a spus că au fost impedimente și în privința amplasării intrării în clădire. În proiect, aceasta se făcea prin spatele bazinului, nu direct din drumul de acces. Motiv pentru care proiectul a trebuit schimbat.

Ce urmează

Predarea bazinului către Consiliul Local va marca începutul unor noi provocări, printre care se numără și angajarea personalului. 

Deocamdată, legea actuală nu îmi dă voie să angajez persoane acolo”, spune, însă, edilul. 

Totuși, există planuri de extindere a facilităților oferite de bazin.

Încercăm ca în același loc, că sunt destul de multe camere, să oferim ulterior și alte spații pentru închiriere pentru diverse servicii conexe bazinului. Adică încercăm să montăm o saună sau încercăm să oferim spații pentru masaj sau altceva, ca să eficientizăm și să dăm viață acelui spațiu”, ne-a mai spus primarul. 

Proiectul a fost inițiat cu scopul de a oferi locuitorilor din zonă, în special elevilor, posibilitatea pentru practicarea sporturilor acvatice. 

Cu siguranță e o dezvoltare pentru comunitate și un lucru bun. Înseamnă sport, înseamnă mișcare, înseamnă altceva decât să învățăm copiii să stea pe telefoane și în baruri, ci le dăm posibilitatea să meargă la cursuri de înot, să facă mișcare”, a adăugat acesta.

Ce spun cetățenii

Locuitorii orașului cu care am stat de vorbă s-au arătat entuziasmați de perspectiva deschiderii bazinului. 

Simona ne-a spus că i se pare o inițiativă foarte bună: „E un lucru foarte bun pentru copii, dar și pentru părinții care nu o să mai fie nevoiți să meargă în alte orașe pentru astfel de activități pentru cei mici”. 

Adelina mărturisește că își dorește ca acest loc să fie cel în care să învețe, în sfârșit, să înoate. 

Cred că ar trebui și merită promovat acest bazin. Mă bucur mult că, în sfârșit, va avea și Întorsura parte de condițiile necesare pentru practicarea înotului (de la începători ca mine, până la persoane avansate, nevoite să meargă până în Brașov pentru lecții de înot). Eu, personal, nu știu să înot și, chiar dacă e un lucru pe care îl țin de câțiva ani pe „to do list", am amânat până acum din lipsă de timp. Îmi e aproape imposibil să integrez în programul meu câteva ore pierdute pe drum. Dar, gata, sigur voi bifa și înotul pe listă, când se vor finaliza lucrările.

Întorsurenii sunt mari iubitori ai sportului. Observ că sunt înconjurată de persoane care joacă fotbal, tenis de câmp, handbal și nu cred că am întâlnit până acum un întorsurean care să nu știe să înoate. Mai toți au fost «școliți» încă din copilărie, în apele Buzăului. Mă înduioșează gândul că îmi voi putea duce copilul la înot și că vom învăța împreună ceva nou și frumos. În fond, suntem responsabili pentru promovarea sănătății în rândul tinerilor și nu numai. Mai ales acum, când David Popovici a adus aurul olimpic în România”, a spus pentru Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro, Adelina Stroie, o tânără din oraș. 

Pe site-ul Companiei Naționale de Investiții (CNI), proiectul figurează ca fiind în derulare. Investiția, potrivit acestei surse, este de peste 10,4 milioane de lei.

Mai multe știri pe subiect puteți citi mai jos:

Bazinul de înot de la Întorsura Buzăului, din ce în ce mai aproape de inaugurare 

Ce se mai întâmplă cu bazinul de înot de la Întorsura Buzăului

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.