ACTUALITATE 27 noiembrie 2023

Ce se mai întâmplă cu bazinul de înot de la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1034 vizualizări

Lucrările la o investiție unică și așteptată din Întorsura Buzăului, bazinul didactic de înot, sunt aproape gata. Dar nu fără dificultăți, după cum ne-a explicat primarul.

„Este o problemă generală a CNI-ului. Din mai, constructorul nu a mai primit bani pentru lucrările făcute. Totuși, este cam 90% finalizat, zic eu. Constructorul, într-o discuție de acum două săptămâni, mi-a zis că el va finaliza lucrarea, că are cumpărate toate materialele. Suntem norocoși că are el această putere financiară să susțină lucrarea chiar și așa, în ideea că va primi banii la un moment dat”, ne-a declarat primarul Raul Urdă.

Speranța este ca anul viitor să fie gata de inaugurare, inclusiv cu amenajările exterioare, la care se și lucrează acum.

„Noi, primăria, ne-am îndeplinit obligațiile contractuale. Am dus până acolo agentul termic, în vară, cu angajații centralei care nu au stat degeaba. A fost adus prin curtea școlii generale până la bazinul de înot. Am asigurat acolo apă și canalizare, iar Electrica ne ajută și cu electricitatea”, a mai completat edilul.

Pe lângă problema finanțării de la București, măsurile de austeritate impuse de guvern au oprit și angajările, ceea ce înseamnă că și dacă se face inaugurarea, nu va avea cine să lucreze acolo.

Vom administra noi bazinul și vom face angajări când vom putea. Sperăm să primim o derogare”, a spus, totuși, primarul.

Tot acesta a precizat și că aici vor fi înființate minimum cinci locuri noi de muncă.

Lucrările la bazinul de înot au început în octombrie 2021. Demersurile birocratice au debutat, însă, în 2019, când autoritățile locale au cerut finanțare de la Compania Națională de Investiții (CNI).

În mai 2021, proiectul coordonat de CNI nu a primit aviz ISU, pentru că nu respecta cerințele prevăzute pentru securitatea la incendiu. Autorizația de construcție a fost emisă apoi în iulie, 2021, după ce s-au implementat modificările cerute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Și pe site-ul CNI proiectul figurează ca fiind în derulare. Investiția, potrivit acestei surse, este de peste 10, 4 milioane de lei.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.