ACTUALITATE 25 ianuarie 2017

Info-trafic: cinci accidente pe drumurile din judeţ în ultimele zile

de Covasna Media | 910 vizualizări

Vineri, 20 ianuarie 2017, în jurul orei 13:40, pe DN 12 în localitatea Malnaş, a avut loc un accident soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Din cercetări s-a stabilit că o tânără de 23 de ani din localitate, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost accidentată grav de un autoturism care circula regulamentar.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orei 08:00, un bărbat de 34 de ani aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe DN 11B, dinspre Miercurea Ciuc către Târgu Secuiesc, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar. Un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 42 de ani au fost răniţi uşor în urma impactului.

Un alt accident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 10, în oraşul Întorsura Buzăului. Un tânăr în vârstă de 20 de ani care conducea un autoturism, a fost rănit uşor după ce, din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile unde a lovit un stâlp de susţinere a reţelei de electricitate.

Tot pe DN 10 la Întorsura Buzăului, a avut loc un accident, în dimineaţa zilei de 23 ianuarie 2017. În acest caz, o tânără de 21 de ani care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, a fost lovită de o maşină condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani. În urma impactului tânăra a fost rănită uşor.

Ultimul eveniment rutier a fost înregistrat la data de 22 ianuarie 2017, în jurul orei 18:50, pe DN 11, între Târgu Secuiesc şi Cernat. Din cercetări a reieşit că un bărbat de 30 de ani aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o depăşire neregulamentară, pe un sector de drum unde această manevră este interzisă, şi a lovit frontal un autoturism condus regulamentar pe sensul opus, de către un bărbat în vârstă de 49 de ani.

Cinci persoane au fost rănite uşor în urma acestui eveniment, respectiv, cei doi conducători auto, un bărbat de 29 de ani, o tânără de 27 de ani, precum şi un minor în vârstă de 8 ani.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii acestor evenimente.

Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic. Adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar pentru a evita derapajul, folosiţi cu precădere frâna de motor.

De asemenea, nu vă angajaţi în efectuarea unor depăşiri neregulamentare ori riscante şi asiguraţi-vă temeinic înainte de a efectua orice manevră.

Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile permise, marcate şi semnalizate corespunzător şi, de asemenea, să se asigure temeinic înainte de a traversa.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.