ACTUALITATE 1 februarie 2016

INFO-TRAFIC: Accidente rutiere grave și infracțiuni la regimul circulației

de Covasna Media | 886 vizualizări

Vineri 29 ianuarie 2016, în jurul orei 15:30, în municipiul Sfântu Gheorghe a avut loc un accident rutier ușor.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe strada Kós Károly spre ieșirea din oraș, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și l-a tamponat.

În urma evenimentului o tânără de 21 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită ușor.

Un alt accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 18:30, pe DN 13E spre Covasna. Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 64 de ani aflat la volanul unui autoturism, a surprins și accidentat doi bărbați de 27 și 61 de ani care circulau în calitate de pietoni pe marginea carosabilului.

În urma evenimentului bărbatul de 61 de ani a fost grav rănit, în timp ce tânărul de 27 de ani a suferit leziuni ușoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În ambele cazuri se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

La data de 30 ianuarie 2016, polițiștii din Sfântu Gheorghe aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 34 de ani, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere fără permis.

Vineri 29 ianuarie 2016, polițiștii din Hăghig au oprit în satul Iarăș un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că autoturismul condus figura ca fiind radiat din circulaţie.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.