Instrumentele autorităților și-au dovedit în repetate rânduri ineficiența

Datele oficiale arată că în Sfântu Gheorghe sunt aproximativ 450 de persoane cu dizabilități, dintre care aproape 50 cu dizabilități locomotorii, iar o bună parte dintre acestea sunt condamnate să-și trăiască viața într-un scaun cu rotile. Potrivit legii, toţi aceşti oameni ar trebui să aibă acces la orice instituţiile publică, doar că în Sfântu Gheorghe majoritatea nu dispun de rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar independența este astfel doar un vis pentru mulți dintre ei.

Persoanele cu nevoi speciale întâmpină zilnic dificultăți în ceea ce privește accesul în diverse instituții publice, îndurând umilință și marginalizare. Cei care ar trebui să ia măsuri în acest sens, amână rezolvarea problemei și mizează pe ajutorul însoțitorilor, plasând astfel pe plan secundar independența, care este vitală pentru persoanele cu dizabilități.

Majoritatea instituțiilor publice în care ar trebui să aibă acces toată lumea, nu sunt dotate corespunzător. De asemenea, în numeroase locuri, rampele de acces sunt făcute doar formal și nu pot fi folosite de către cei pentru care au fost amenajate.

Conform prevederilor legale, instituțiile care nu au respectat termenul pentru accesibilizare ar fi trebuit să fie amendate de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), însă până acum, nici o instituție nu a fost amendată.

 „La noi încă nu există cadru legal care să-i tragă la răspundere pe cei ce nu respectă prevederile. Se merge pe mentalitatea că o persoană cu dizabilități vine însoțită. Prin asemenea mentalitate nu fac altceva decât să ne închidă în casă și pur și simplu ne taie aripile pe care noi le-am construit foarte greu cu toții, sunt sigur de asta. Noi ne-am creat o independență și ținem la ea. Și în afară de asta, e o mentalitate foarte veche, orice persoană cu dizabilitate e judecată pe dinafară, ca și cartea după copertă. Oamenii văd dizabilitatea ca pe o problemă, ca pe o boală și nu este deloc așa. De aici se asociază cu neputința și cu altele, dar noi suntem independenți și refuzăm acea mentalitate învechită că trebuie să fim însoțiți”, ne-a spus ne-a spus Marius Mocanu, un tânăr din Sfântu Gheorghe, imobilizat în scaunul rulant.

Rampele de acces, construite doar pe hârtie

Reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Covasna spun că norma de proiectare trebuie să fie cunoscută și respectată de fiecare proiectant în parte. În cazul clădirilor noi, rampele de acces sunt prevăzute în proiect, iar în cazul clădirilor vechi este nevoie de metode compelmentare de accesibilizare. Însă prea puțini țin cont de acestea.

„Primăriile prin Direcțiile de Urbanism urmăresc ca să fie asigurate aceste prevederi legislative. În momentul în care emit certificatele de urbanism la clădirile existente, acest lucru există în norme. Proiectanții ar trebui să prevadă sau să îi atenționeze pe investitori că au obligația de a asigura rampe de acces. Dacă nu se poate modifica clădirea, trebuie să găsească măsuri sau metode complementare. În cazul lăcașurilor de cult, a monumentelor istorice sau zonelor protejate, dacă modificarea structurii monumentului istoric nu este permisă din punct de vedere al protejării clădirilor, atunci trebuie să găsească o altă modalitate, de exemplu un lift”, a punctat inspectorul șef județean din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții, Mild Zoltán.  

Soluții ineficiente

Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) din Sfântu Gheorghe, instituţia al cărei rol este, printre altele, cel „de a asigura aplicarea legislației privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, încă se confruntă cu lipsa căilor de acces pentru persoanele imobilizate în scaunul cu rotile.

Acum doi ani, reprezentanții instituției susțineau că s-au pornit niște demersuri pentru mutarea într-un alt sediu, la parter, unde construirea unei rampe de acces nu este o problemă, așa cum este în cazul clădirii de pe strada Erege, lucru care nu s-a întâmplat nici până în prezent. Soluția temporară pe care au găsit-o este o scară tractabilă pe care au de gând să o achiziționeze, însă și așa, persoana utilizatoare de scaun rulant va avea nevoie de ajutorul însoțitorului.

„Accesibilitatea e o problemă care ne procupă și pe noi. Am găsit o altă soluție până ne vom putea muta în cealaltă clădire. Încercăm să achiziționăm o scară tractabilă, iar dacă reușim asta o să facem accesibilizarea. Nu e o soluție ideală pentru că dacă cineva este în scaun rulant trebuie să facă transferul în această scară,  și oricum are nevoie de ajutor, dar e o soluție totuși.  Cu scara asta măcar cu ajutor ar putea să intre în instituție. Nu sunt multe cazuri, eu în toți anii aceștia m-am întâlnit cu trei persoane care m-au rugat să ies afară, pentru că nu puteau intra în clădire. Sunt de acord că și un singur caz dacă este, trebuie să rezolvăm problema”, ne-a declarat miercuri directorul Direcției de Asistență Comunitară, instituție recent denumită de Primăria și Consiliul Local Sfântu Gheorghe - Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe, Tankó Vilmos.

Nici mamele care sunt nevoite să meargă însoțite de copiii în cărucior la sediul DAC pentru a-și rezolva diverse probleme nu au mai mult succes în a ajunge la funcționarii publici. Acestea sunt nevoite sau să lase căruciorul afară, sau să îl ridice până la etajul doi al instituției, însă asta nu e o problemă, susține reprezentantul conducerii.   „Mama cu căruțul e o altă categorie, mai trebuie o persoană și gata, se rezolvă, dar o persoană cu handicap e o altă situație. Mamele cu căruțul intră fără probleme. La etajul 2 sunt medici de familii și foarte multe mame cu căruțul urcă până acolo, aceea e o problemă rezolvată”, a adăugat Tankó Vilmos.

Fără rampe în Casa Domnului

Culmea, pe așa numita listă neagră sunt și multe dintre lăcașurile de cult din Sfântu Gheorghe, unde n-ar trebui să fie loc de discriminare.

Ciprian Anton, tânărul tenismen imobilizat în scaun rulant, simte, la fel ca mulți alții dintre noi, nevoia de a merge la biserică, însă accesul în majoritatea bisericilor fără ajutorul cuiva este o misiune imposibilă.

„Încercăm să ne găsim liniștea sufletească și să ne relaxăm pe lângă instituțiile de cult, dar de cele mai multe ori întâmpinăm obstacole arhitecturale pe care nu le putem depăși  indiferent de cât suntem de dibaci în a manevra scaunul rulant. Intrările nu sunt accesibile, întâlnim praguri înalte, uși înguste sau rampe construite cu un grad foarte mare de înclinație”, a spus Ciprian Anton.

Reprezentanții lăcașurilor de cult promit că vor construi rampe, fără să se pronunțe în ceea ce privește termenul limită. Până atunci, majoritatea bisericilor rămân închise pentru persoanele cu dizabilități.

„Independența în mișcare trebuie să devină un lucru absolut normal”

Și drumul până la aceste instituții publice este presărat cu multe alte obstacole, iar fără un însoțitor, este imposibil ca persoana în scaun rulant să ajungă la destinație. De altfel, chiar reprezentanții autorităților spun că nici nu trebuie să ai dizabilități locomotorii ca să îți dai seama cât de inaccesibil este un oraș ca Sfântu Gheorghe.

„În prezent și omul care nu are nici o problemă locomotorie, dacă își propune să circule cu bicicleta în oraș, sunt suficient de mult obstacole încât să-i piară cheful de a merge cu bicicleta. Nu e o problemă rezolvată, probabil că mulți ani o să dureze până o să se rezolve”, a spus Tankó Vilmos.

„Uneori, întâmpinăm dificultate în a ne deplasa pe distanțe mai lungi, intrarea în instituțiile publice, trotuarul sau bordurile nu sunt accesibile în totalitate pentru un utilizator de scaun rulant ortopedic, electric, mame cu copii în cărucior sau chiar și pentru o persoană vârsnică care se deplasează cu ajutorul unui cadru sau trepied. Pentru o persoană cu handicap locomotor, a fi independent înseamnă autodepășire, socializare, dezvoltare personală și de cele mai multe ori oportunitatea de a explora locuri noi. Această independență în mișcare trebuie să devină un lucru absolut normal și să creeze dependență”, a mai spus Ciprian Anton.

Instrumentele autorităților pentru a soluționa această problemă și-au dovedit în repetate rânduri ineficiența. Schimbările există însă sunt prea lente. În momentul în care ar exista un mecanism de penalizare a nerespectării prevederilor legale privind adaptarea spațului public, probabil că lucrurile vor începe să se schimbe mult mai rapid  pentru transformarea societăţii într-o societate universal accesibilă pentru toţi.

Daniela Luca