ACTUALITATE 17 februarie 2024

Incendiu pornit de la centrala termică a unei locuințe din Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 2701 vizualizări

O centrală termică din subsolul unei case din Întorsura Buzăului a ars în urma unui incendiu izbucnit de la jar. S-a întâmplat sâmbătă. 

Incendiul a avut loc în jurul orei 15:00, la o locuință din strada Morii. 

„Echipaje din cadrul Stației de pompieri Întorsura Buzǎului au intervenit cu două autospeciale de stingere în urma unui incendiu produs la subsolul unei case de locuit, unde se afla centrala termică a clădirii în localitatea Întorsura Buzǎului. 

În urma incendiului, a ars centrala termică, iar cauza de producere a acestuia o reprezintă efectul termic al jarului provenit de la sistemul de încălzit”, a informat sâmbătă purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean. 

 Intervenția a durat aproximativ o oră și jumătate. 

Un incendiu a avut loc sâmbătă și la Sfântu Gheorghe, într-un apartament al unui bloc din strada Nicolae Iorga. O persoană, dependentă de aparatul de oxigen, a fost evacuată și a ajuns la spital. Totul a pornit de la o tigaie uitată pe aragaz. Mai multe informații pe acest subiect, AICI

Sursa foto: ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.