ACTUALITATE 23 februarie 2024

Incendiu de vegetație lângă calea ferată, la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1179 vizualizări

Pompierii covăsneni au intervenit vineri seară pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona Gării din Sfântu Gheorghe. Nu a fost pericol de propagare, iar zona a afectată a fost restrânsă, potrivit ISU Covasna. 

Intervenția a avut loc pe strada Gyertyánffy Ferenc, în apropierea căii ferate. 

În jurul orei 17:00, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru gestionarea unei situații de urgență produsă de un incendiu izbucnit la vegetație uscată, în apropiere de calea ferată din localitatea Sfântu Gheorghe.

Spre locul indicat de apelant, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În urma incendiului a fost afectată o suprafață restrânsă de circa 300 mp de vegetație uscată, fără pericol de propagare față de locuințele cetățenilor”, a spus, pentru covanamedia.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean. 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.