Dacă despre cineva se poate pune că a avut o viață demnă de roman, acela este, cu siguranță Marius Mocanu din Sfântu Gheorghe. Ne-a părăsit prea devreme, la 43 de ani, însă ne-a învățat atât de multe și ne-a inspirat cu fiecare acțiune și vorbă a sa, încât acum, când a venit momentul să ne luăm rămas bun de la prietenul nostru, știm cu siguranță că el va rămâne mereu bine ancorat în amintirile noastre ca un om puternic, de nădejde, implicat și serios. 

Pe Marius Mocanu l-am întâlnit, prin natura meseriei, în 2016, când am făcut un interviu și apoi un material despre viața lui. Îmi amintesc și acum că am plecat după mai bine de două ore de discuții într-o cafenea din Sfântu Gheorghe cu inima grea și totodată atât de plină de speranță, de parcă esența vieții sale mi-a ajuns direct în vene. Dar știam că orice aș fi scris, nu ar fi putut să redea măreția acestui om pe care de prea multe ori viața a încercat să îl oprească din drumul său. Așa simt și acum. 

Atunci, în 2016, am aflat că la 11 ani, Marius a ajuns la un orfelinat din Târgu Secuiesc alături de frații și sora lui, pentru că mama grav bolnavă, pe care au și pierdut-o în 1999, și tatăl căzut în patima alcoolului nu i-au mai putut întreține. Dar viața i s-a schimbat complet într-o zi de 25 iulie, la 21 de ani, când s-a dus la scăldat cu prietenii pe Râul Olt, în Sfântu Gheorghe, unde se mutase de câțiva ani. Acolo s-a accidentat și a rămas imobilizat în scaun rulant. Ani mai târziu, în 2002 și 2007, din cauza unor complicații, ambele picioare i-au fost amputate. Au urmat noi și noi probleme: a fost dat afară din locuința unde stătea, o perioadă scurtă a fost în comă, iar după câțiva ani, în urma altei intervenții chirurgicale, inima i s-a oprit pe masa de operații. „Am fost „dincolo”. Vocea fratelui meu m-a adus înapoi”, îmi spunea Marius. 

Dar niciuna dintre aceste probleme nu l-au oprit să viseze, să lupte, să vrea să ofere din puținul lui celor din jur. Așa că în 2013, la 35 de ani și la 14 ani de la accidentul care i-a schimbat definitiv viața, s-a înscris la facultate, la Sibiu, inițial la sociologie și apoi s-a transferat la psihologie. De ce? „Pentru că am vrut să ajut pe oricine, nu numai pe cei în situaţii similare mie”, îmi spunea atunci Marius.

După câțiva ani de la interviu, l-am întâlnit din nou, la diMANSIONS, festivalul organizat de colegii mei la Olteni, unde a muncit câteva zile la vânzarea de carduri de festival, cot la cot cu noi. Între timp își luase mașină, iar destinul părea că îl mai lasă să respire. 

De multe ori între timp ne-a ajutat cu puncte de vedere în articolele pe care le-am scris despre problemele cu care se confruntă la nivelul județului și nu numai persoanele cu dizabilități și de fiecare dată când echipa Observatorul de Covasna îi cerea sprijinul nu ezita nicio clipă. 

„L-am cunoscut în urmă cu vreo patru ani, iar de atunci am vorbit doar de câteva ori. Totuși, felul lui de fi, prietenia și bunul simț cu care îi trata pe toți, mă făceau să mă simt foarte bine ori de câte ori aveam ocazia să îl întâlnesc. Acum un an mi-a trimis o filmare în care își spunea povestea, într-un interviu acordat unui jurnalist. L-am ascultat cu plăcere atunci și l-am mai ascultat odată și azi. Am perceput mesajul însă total diferit. Astăzi Marius nu mai e. Atunci i-am spus că acel filmuleț m-a inspirat să văd lumea puțin altfel. I-am mulțumit. L-am încurajat să scrie acea carte despre destinul lui, așa cum și-a dorit. Nici nu știu dacă s-a apucat de scris sau dacă a și terminat-o. Nu știu nici dacă simțea că mai are atât de puțin timp.

Mă arde în piept acel regret profund pe care îl simt atunci când mă gândesc la faptul că nu l-am mai întrebat cum e, cum se mai simte, ce îl mai bucură.

Marius, iartă-ne. Iartă-ne pe toți cei care am fi putut să îți fim alături măcar cu o vorbă bună, dar n-am fost! Cartea vieții tale are prea multe file goale. Sper ca toți cei care regretă plecarea ta atât de grabnică să le umple cu amintiri prețioase create alături de tine”, este și mesajul transmis de colega mea, Daniela Luca.

Știm cu siguranță că așa cum ne ajuta pe noi, Marius a ajutat foarte multe alte persoane.

Știam și că printre prietenii lui este și Ciprian Anton, care i-a făcut cunoștință cu sportul paralimpic, cu echipa Clubului Sportiv „Show Time” și Comitetul Paralimpic Român. 

Marius și Ciprian s-au cunoscut în 2008-2009, „atunci când mă aflam în perioada de recuperare medicală și diagnosticat cu paraplegie. Marius era unul dintre cei mai cunoscuți utilizatori de scaun rulant din oraș și asta pentru că el, dintotdeauna a fost foarte independent în mișcare, neavând complexe în legătură cu noua lui imagine de persoană cu handicap”, mi-a spus marți Ciprian, când l-am sunat să îl întreb despre vestea care s-a răspândit rapid între cunoștințe. 

Așa ne-am amintit de evenimente, competiții sportive, activități și acțiuni la care au luat parte cei doi. „A fost implicat în mai multe proiecte care urmau să ajute din punct de vedere al accesibilității, persoanele cu handicap locomotor din Sfântu Gheorghe (peron gară, borduri, treceri pentru pietoni, toaleta publică, trotuare și spații publice)”, ne-a reamintit Ciprian, care ne-a spus și că „de când avea mașină și devenise mult mai independent în mișcare, ajuta prieteni cu drumuri lungi în țară, aeroport sau spre alte granițe”. 

După îndelungi suferințe, cauzate de probleme cu rinichii, luni, la vârsta de 43 de ani, Marius a plecat pentru totdeauna. 

Nu ne mai rămân multe de spus, doar că atunci când ne vom aminti de Marius Mocanu, ne vom gândi cu drag la „un tip șarmant, deștept, cu o memorie de elefant, student și absolvent la psihologie în Sibiu, glumeț, uneori serios și calculat, un bun coleg, om de echipă și prieten, devotat și mereu disponibil să ajute”, așa cum ne-a reamintit bunul lui prieten Ciprian Anton. 

Marți, mesaje despre pierderea lui Marius Mocanu au fost postate pe paginile de Facebook ale Comitetului Paralimpic Român și Clubului Sportiv „Show Time” din Sfântu Gheorghe. 

Înmormântarea va fi miercuri, 24 noiembrie, la ora 15, la biserica mică din Simeria. 

Sursă foto: Facebook/Club Sportiv "Show Time".