„În sfera socială vom trece la un nivel superior din punct de vedere calitativ”
Consiliul Județean Covasna dă start unui nou program StartUp
În cadrul noului program al Consiliului Județean Covasna 17 întreprinderi sociale vor câștiga o finanțare nerambursabilă de câte 100 mii euro fiecare. Consiliul Județean, împreună cu Asociația Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Asociația pentru Inovare Socială dă start începând cu 27 februarie noului program european de stimulare economică.
Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna a relatat joi la conferința de informare, că în România conceptul întreprinderii sociale este relativ nou. Fiecare întreprindere de acest gen reprezintă o anumită cauză socială, are o misiune, semnalează lipsurile, problemele și prin funcționare oferă soluții la acestea. Aceste întreprinderi inovative, creative câteodată, necesită o determinare mai mare.
„Forma juridică a întreprinderii poate fi de cooperativă, cooperativă de credit, fundație, asociație, casă de ajutor reciproc, întreprindere agricolă, federație și uniune. Aceste forme juridice pot fi atestate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ca întreprindere socială. Până în prezent, în județul Covasna, o singură entitate a solicitat și a primit această certificare, însă și-a suspendat activitatea datorită lipsei de finanțare. Proiectele care vor fi începute în curând vor aduce în România un nou impuls întreprinderilor sociale” – a subliniat vicepreședintele.
Acest program reprezintă o trecere la un nivel superior din punct de vedere calitativ în domeniul cooperării sferei sociale și a antreprenoriatului – a evidențiat în cadrul conferinței Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, care a mai adăugat: ”Procesul de stimulare economică a fost început prin programul StartUp Now. Prin finanțări nerambursabile de 40 mii euro am finanțat 38 de întreprinderi de succes. Acum se oferă posibilitatea de a accesa finanțare pentru 17 noi întreprinderi, care își asumă și cauze sociale.”
Președintele a relatat: „Susținerea rețelei sociale este o sarcină prevăzută nu numai de lege, ci și o obligație umanitară și de suflet. În ultimii ani am cheltuit mai mult de o treime din cheltuielile de funcționare aferente bugetului Consiliului Județean Covasna pentru susținerea rețelei sociale. Însă sunt domenii în sfera socială pe ale căror atribuții consiliul județean nu le poate acoperi, în consecință susținem cu fermitate și asociațiile care oferă servicii sociale”
Asociația Civitas a fost printre primii în România care a avut proiecte prin care a fost stimulată înființarea întreprinderilor sociale. Reprezentantul asociației, Bákai Magdolna a ilustrat prin numeroase exemple experiențele din anii trecuți: Centrul Turistic Malomkert din Cernat, județul Covasna, Asociația Broadart din Bancu sau Asociația Socială Fény din Obrănești, județul Harghita. În cadrul acestor proiecte se investește în capitalul uman, iar 90 la sută din profit trebuie reinvestit. În opinia lui Bákai Magdolna vor avea succes acele întreprinderi, care se bazează pe activitate existentă. Cel mai important este să fie motivați candidații de un îndemn interior, de altruism, acestea fiind pilonii importanți pentru o întreprindere socială. „Viitorul stă în copii noștri, ei duc mai departe inițiativele noastre. Proiectele noastre au meritat osteneala și pot duce la dezvoltarea comunității noastre. Îmi doresc ca proiectele acum începute să aibă succes în viitor”
Vass Mária, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Covasna consideră că este importantă corelarea serviciilor sociale și a întreprinderilor sociale. A evidențiat că județul Covasna stă bine în domeniul protecției copiilor, însă sunt nenumărate domenii sociale, unde ar fi necesară dezvoltarea serviciilor, de aceea consideră că acest program este extrem de important. Instituția condusă de domnia sa oferă sprijin și informații celor care doresc să participe la acest program.
Kolumbán Gábor, președintele consiliului de administrație al Fundației Civitas a atras atenția asupra importanței cunoașterii antecedentelor și a zonei. La rândul său, a precizat că în România nu se corelează sistemele de protecție socială cu inovația întreprinderilor sociale. Este greu de lucrat cu persoanele defavorizate, protejate social, cultura lor de muncă are carențe care pe viitor pot periclita întreaga întreprindere. De asemenea, trebuie acordată atenție și faptului că întreprinderea socială suplinește o nevoie socială, însă va trebui să producă produse sau să presteze servicii care se vor impune pe piață și tocmai de aceea este nevoie de creativitate și angajament, subliniind astfel riscurile acestui tip de proiect.
Cristina Toma, reprezentantul Asociației Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă a prezentat procesul de desfășurare al proiectului Social Economy StartUp. Proiectul european oferă finanțare nerambursabilă întreprinderilor sociale auto-sustenabile nou înființate. În cadrul proiectului care urmărește dezvoltarea comunității locale prin antreprenoriat social, 120 de persoane vor avea posibilitatea de a participa la cursuri de formare antreprenorială, iar pe urmă cele mai bune 17 planuri de afaceri vor câștiga o finanțare de câte 100 000 euro fiecare, prin aceasta urmând a se crea 85 de locuri noi de muncă. Cei interesați pot candida la acest proiect din orice zonă a țării, cu excepția Bucureștiului. Este necesară obținerea de la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă a certificării calității de întreprindere socială, iar profilul întreprinderii trebuie să conțină și o componentă socială, educațională, de sănătate, culturală sau de protecția mediului.
Informații mai detaliate privind programul se pot regăsi accesând următorul link: http://www.cetatenieactiva.ro/proiecte/social-economy-startup.
Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna
Foto: Kocsis B. János