ACTUALITATE 2 noiembrie 2010

Halloween la Întorsura Buzăului

de Andreea Dabija Kelemen | 425 vizualizări
Vrăjitoare, zombie, măşti ciudate, diverse personaje şi mulţi dovleci - aşa arăta vineri seara Casa de Cultură a oraşului Întorsura Buzăului, unde s-a sărbătorit Halloweenul printr-un concurs între clasele Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din oraș. Timp de aproximativ trei ore, câte doi reprezentanţi din fiecare clasă au facut faţă cu brio probelor care mai de care mai ingenioase şi mai pline de haz: dramatizarea

Vrăjitoare, zombie, măşti ciudate, diverse personaje şi mulţi dovleci - aşa arăta vineri seara Casa de Cultură a oraşului Întorsura Buzăului, unde s-a sărbătorit Halloweenul printr-un concurs între clasele Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din oraș.

Timp de aproximativ trei ore, câte doi reprezentanţi din fiecare clasă au facut faţă cu brio probelor care mai de care mai ingenioase şi mai pline de haz: dramatizarea unui text la alegere, prezentarea costumelor, proba de dicţie, imitarea unei vedete.

Între aceste probe, elevii au avut o iniţiativă foarte interesantă prin care au prezentat pancarte cu mesaje Anti-Fumat: „Suntem inteligenţi, de astăzi nu mai fumăm!” sau „Ştiaţi că pentru fiecare literă din alfabet există cel puţin o boală provocată de fumat?!”.

După toate acestea, juriul format din profesori a stabilit clasele câştigătoare: locul al treilea a revenit clasei a IX-a A, locul al doilea claselor IX B şi X A, iar locul întâi clasei a XI-a A. Au mai existat şi două premii speciale - de popularitate, câştigat de clasa a IX-a B şi cel pentru cea mai bună costumaţie, acesta ajungând la clasa a X-a B. Nimeni nu a plecat nepremiat, restul claselor primind diplome speciale de participare.

Spectacolul a fost posibil datorită tuturor diriginţilor care s-au implicat în pregătirea claselor şi bineînţeles datorită sponsorilor, diverse firme din oraş.

Sărbătoare europeană preluată de la americani

Halloweenul a fost preluat de la americani deşi rădăcinile sale sunt europene. Halloween este prescurtarea de la All-hallow-even, cunoscut astăzi ca All Saint's Day (Ziua tuturor sfinţilor). Originile datează de acum 2000 de ani, de pe vremea festivalurilor celtice‚ „Samhain”, când celţii din Irlanda şi Anglia sărbătoreau anul nou la începutul iernii, perioadă considerată de ei drept întunecată și aducătoare de moarte.

În zilele noastre se celebrează păstrând cutumele celtice: parade, costume, focuri în aer liber.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ion, 2 noiembrie 2010
Uite cu ce pierd vremea copii in loc sa faca lucruri utile. Mare prostie sarbatoarea asta....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.