Gravidele vor fi primite din nou la Spitalul Județean
Medicii de aici se vor ocupa de nașteri, urgențe și urmărirea sarcinilor, dar și de avorturile la cerere
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe au anunțat că începând de vineri, 1 mai, se va redeschide Secția de Obstetrică – Ginecologie, iar de luni, 4 mai, ambulatoriul. Medicii vor vedea însă doar nașterile, urgențele, respectiv vor urmări sarcinile și, acolo unde este solicitat, se vor ocupa de avorturi la cerere.
„De vineri, 1 mai pornim activitatea spitalicească în ceea ce privește patologia de Obstetrică – Ginecologie. (...) În ceea ce privește asistența medicală în ambulatoriu, fac referire la o adresă primită de la Ministerul Sănătății prin care ni se transmite și punctul de vedere al Comisiilor de Obstetrică – Ginecologie, respectiv Neonatologie, comisii ce funcționează lângă Ministerul Sănătății, care stabilesc, ca și linii directoare, pornirea asistenței medicale ambulatorii pentru două patologii, indiferent de calificarea spitalului, adică de COVID, suport COVID sau non-COVID, trebuie rezolvată această problemă. Noi am reacționat și începând de luni, din 4 mai, o să pornim activitatea ambulatorie în cadrul cabinetului de Obstetrică – Ginecologie, care, ca și locație, o să fie într-o clădire separată, în clădirea spitalului vechi, cu circuite separate, cu circuite sigure, pentru pacienți și pentru personalul medical, care să asigure un circuit funcțional în vederea evitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2”, a spus joi, într-o conferință de presă, managerul spitalului județean, Andras – Nagy Robert.
Două circuite la Obstetrică – Ginecologie
Secția de Obstetrică – Ginecologie va fi organizată pe două circuite separate. Una va fi cea în care vor fi aduse urgențele majore non-COVID, în care viața mamei și a copilului sunt puse în pericol și trebuie intervenții rapide.
„Sunt situații în care salvarea nu are timp să transporte pacienta la cel mai apropiat spital, mă gândesc aici la Târgu Secuiesc sau Brașov, astfel că putem primi urgențele majore, când chiar este nevoie de o intervenție cât mai rapidă”, a spus, în aceeași conferință de presă, medicul Pal Andras.
O altă zonă – cu două săli de nașteri, este destinată pacientelor COVID sau suspecte COVID.
Ambulatoriu în clădirea veche a spitalului
În același timp, cabinetul de Obstetrică – Ginecologie va fi deschis și în ambulatoriu, pentru a primi acele paciente care își doresc să facă întreruperi de sarcină, dar și pentru urmărirea gravidelor.
„În clădirea veche a spitalului, deci într-o clădire non-COVID, am pregătit două încăperi: una pentru urmărirea gravidelor, unde se face ecografie, eventual CTC, iar în cealaltă încăpere – întreruperea sarcinii la cerere”, a spus dr. Pal Andras.
Femeile care doresc să facă avort la cerere trebuie să se programeze sunând la numărul de telefon 0738.772.733, au mai transmis reprezentanții spitalului.
„La numărul acesta de telefon răspund colegi medici. O să pună întrebări în vederea trierii și aflării a cât mai multe date în ceea ce privește patologia cu care trebuie să ni se adreseze nouă și ei vor face programările în cabinetul respectiv”, a spus în conferința de presă de joi managerul spitalului, Andras – Nagy Robert.
Totodată, reprezentanții spitalului județean au spus că în perioada următoare nu vor fi văzute și tratate și alte afecțiuni sau probleme de ordin ginecologic decât cele prezentate, și au îndemnat femeile să se adreseze în acest sens altor spitale care nu sunt COVID.
Medicul Pal Andras a subliniat și că acest demers, de a redeschide secția de OG, va constitui un prilej de depistare a cazurilor de coronavirus, prin intermediul triajului epidemiologic prin care vor trece toate pacientele care ajung la spital.
Șapte medici, dintre care cinci foști bolnavi de coronavirus
De situațiile prezentate se vor ocupa șapte medici. Dintre aceștia, cinci au fost declarați vindecați de coronavirus.
Pe secția de Obstetrică – Ginecologie, aceștia se vor organiza în trei grupe de câte trei medici, care vor lucra câte 24 de ore din 24. În cazul ambulatoriului, medicul va lucra o săptămână. Tot personalul va fi testat periodic pentru a se asigura că nu au contactat infecția cu noul coronavirus.
„Astfel excludem posibilitatea de a infecta orice pacient care se adresează serviciului nostru. (...) Pacientele pot să vină cu încredere la noi, fiindcă probabilitatea de a infecta este aproape zero. Nu cred că mai putem să luăm virusul. Având în vedere că toți avem teste negative, eu am trei teste negative și colegii mei au câte două. Cu două teste negative, boala este considerată vindecată”, a mai spus Pal Andras.
La mijlocul lunii martie, unul dintre medicii de la Obstetrică-Ginecologie a fost depistat cu COVID-19, după ce s-a întors dintr-o vacanță din Austria. În 22 martie s-a dispus punerea sub carantină a trei secții din Spital – Ginecologie, Neonatologie și sala de nașteri. Între timp, mai mulți angajați ai secției, printre care și medicul Pal Andras, au ieșit în public și au transmis pacientelor cu au fost depistați cu noul coronavirus.
„Și eu am avut simptome, dar simptomele pe care le-am avut eu, alții altfel le trăiesc. Eu ziceam că de fapt sunt bine, dar am avut și eu simptome. M-au durut mușchii, am avut probleme respiratorii, dar nu așa grave. Am zis că trebuie să trec prin boala asta, pentru că nu am crezut că am greșit chiar așa de mult în viața asta ca să primesc o pedeapsă așa de mare de la soartă sau de la viață. (...) Psihicul trebuie să fie foarte pus la punct, cu optimism se poate trece, zic eu, aproape peste toate”, a explicat medicul ginecolog.
Ulterior, întrebat totuși dacă situația îmbolnăvirii medicilor și carantinarea secțiilor poate fi pusă sub aspectul iresponsabilității, așa cum se discută și în spațiul public, Pal Andras a transmis: „Nu știu dacă este cazul acum să discutăm despre problema asta. În primul rând ne-am adunat să vorbim despre viitor, despre funcționalitatea Obstetricii la Sfântu Gheorghe. Problema noastră, să zic așa – personală, nu cred că trebuie discutată acum”.