ACTUALITATE 10 aprilie 2020

Gravidele de peste 38 de săptămâni din județul Covasna vor fi testate pentru coronavirus

de Iulia Drăghici - Taraș | 1967 vizualizări

Conducerea Spitalului Județean a anunțat vineri că în perioada următoare va începe un proces de identificare a tuturor femeilor însărcinate din județul Covasna și că cele care au peste 38 de săptămâni de sarcină vor fi testate pentru depistarea COVID-19. În funcție de rezultat, pozitiv sau negativ, se va stabili unde vor naște, fie la Sfântu Gheorghe, fie la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc.

Decizia a fost adoptată joi, în cadrul unei ședințe de lucru la nivel național, la care au luat parte directori de spitale și DSP.

În ceea ce privește gravidele, s-a luat decizia ca, în perioada următoare, în săptămâna următoare, să se catagrafieze în județ toate gravidele, în vederea testării acestora după a 38-a săptămână de sarcină, în vederea trierii acestor categorii de pacienți. Dacă rezultatul este pozitiv, atunci nașterile se vor face tot în spitalul nostru, respectiv cazurile suspecte. În ceea ce privește cazurile negative, femeile sănătoase, ele vor naște la Spitalul din Târgu Secuiesc”, a spus vineri, managerul Spitalului Județean, Andras-Nagy Robert.

Pentru luarea în evidență a tuturor femeilor însărcinate din județ se va apela la sprijinul medicilor de familie, dar și al asistenților sociali din cadrul primăriilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.