ACTUALITATE 1 aprilie 2009

Gigi Iliescu nu renunţă la fostul Cinema Arta

de Covasna Media | 1026 vizualizări
Patronul Club Cinema a contestat protocolul de predare-primire semnat recent de către autorităţile locale din Sfântu-Gheorghe cu RADEF

Patronul Clubului Cinema, Gheorghe Iliescu, club găzduit în fostul Cinema Arta din Sfântu-Gheorghe, şi pe care autorităţile locale doresc să-l preia în administrare, crede că la baza acestei iniţiative se află o ambiţie cu tente etnice, prin care s-ar dori alungarea sa din mediul de afaceri local, deoarece este român ţi a picat astfel victimă „epurării etnice“.

Patronul Club Cinema a contestat protocolul de predare-primire semnat recent de către autorităţile locale din Sfântu-Gheorghe cu RADEF

Patronul Clubului Cinema, Gheorghe Iliescu, club găzduit în fostul Cinema Arta din Sfântu-Gheorghe, şi pe care autorităţile locale doresc să-l preia în administrare, crede că la baza acestei iniţiative se află o ambiţie cu tente etnice, prin care s-ar dori alungarea sa din mediul de afaceri local, deoarece este român ţi a picat astfel victimă „epurării etnice“.

„Lege concepută pe genunchi“

Gheorghe Iliescu a declarat miercuri, întro conferinţţă de presă, că intenţia Consiliului Local (CL) Sfântu-Gheorghe de a prelua clădirea fostului Cinema Arta în baza Legii 303 contravine Legii 346 din 2004, prin care s-a dat acceptul începerii procedurilor de cumpărare a spaţiilor cinematografice de către chiriaşii România Film. Patronul Clubului Cine ma consideră că această nouă lege, apărută în 2008, a fost una „concepută pe genunchi şi băgată pe sub uşă“ în Parlament.

Potrivit lui Iliescu, în situaţia sa se află alte zeci de chiriaşi care desfăşoară diverse activităţi în fostele cinematografe, însă puţini sunt aceia care au realizat şi investiţii în respectivele clădiri. În ceea ce priveşte exclusiv situaţia sa, Gheorghe Iliescu a arătat că va merge mai departe pentru a-şi apăra drepturile obţinute în urma unui proces cu Ministerul Culturii, prin care i s-a recunoscut dreptul (în baza legii anterioare celei din 2008) de a achiziţiona imobilul. Iliescu mai crede totodată că afacerea sa nu este o simplă afacere ci se desfăşoară şi în interesul comunităţii.

„Eu am menţinut sala cinematografului şi aş da şi filme, dar oamenii nu mai vor teatru şi film, oamenii vor manele. În plus, este bine de ştiut că în contractul meu cu România Film nu figurează obligativitatea de a rula filme“, a explicat Iliescu, adăugând însă că ar investi în aparatura necesară rulării de filme, dacă aceast lucru ar fi necesar.

Un mare tun imobiliar?!

Gheorghe Iliescu şi-a mai exprimat şi convingerea că nici autorităţile locale nu ar avea intenţia de a desfăşura activităţi culturale în clădirea fostului Cinema Arta şi că, odată preluată de către acestea, clădirea ar putea sta la baza unui mare tun imobiliar.

Potrivit unor surse, Gheorghe Iliescu ar plăti către RADEF o chirie lunară de numai 300 de euro pentru spaţiul Clubului Cinema, însă el spune că, de fapt, chiria plătită ar fi de peste 600 de euro lunar. Mai mult, Iliescu insistă pe faptul că a investit în clădire câteva mii de dolari, drept pentru care se declară hotărât să nu renunţe la cauza sa. Astfel, acesta a atacat în contenciosadministrativ protocolul de predare-primire semnat marţi, la Bucureşti, de către autorităţile locale din Sfântu Gheor ghe cu RADEF. Primarul Antal Arpad a declarat referitor la preluarea cinematografului că acesta trebuie să revină comunităţii, pentru ca să poată fi folosit în interesul acesteia. Planu rile municipalităţii includ crearea în clădirea cinematografului a unui spaţiu pentru Teatrul Andrei Mureşanu, dar şi reluarea rulării de filme.

Monica Rizea

Teme articol: Arta Club Cinema Gigi Iliescu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
manuela ionescu, 2 aprilie 2009
Dumnezeu nu da cu paru'!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.