Fumatul și focul deschis au provocat două incendii ieri la Sânzieni și Doboșeni
Pompierii militari din cadrul ISU Covasna, sprijiniți de jandarmi, voluntari și localnici, au intervenit ieri după-amiază pentru stingerea a două incendii izbucnite pe raza localităților Sânzieni și Doboșeni.
Incendiul de la Sânzieni s-a manifestat în apropierea locului de pelerinaj, în jurul orei 17:00. Un echipaj de jandarmi aflat pe teren a văzut fumul puternic și a alertat pompierii.
„Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, în timpul executării unei misiuni de asigurare a ordinii publice pe raza localității Sânzieni, au observat un fum puternic provenind din direcția fondului forestier situat pe Dealul Perko, în apropierea locului de pelerinaj”, se arată în comunicatul de presă transmis de IJJ Covasna.
Potrivit ISU Covasna, focul s-a manifestat la nivelul litierei pădurii, pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, unde au ars frunze, cetină și resturi lemnoase. La acțiune au participat pompierii militari, reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sânzieni, jandarmi, polițiști și cetățeni din zonă. Pentru acest caz, cauza probabilă a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
O altă intervenție din în județ a avut loc la Doboșeni, cu doar două ore înainte. Acolo, un incendiu de vegetație a izbucnit pe un teren viran și s-a extins pe o suprafață mai mare.
„În jurul orei 15:00, pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Doboșeni, unde un incendiu de vegetație a cuprins un teren viran.
Au ars aproximativ 2 hectare de vegetație uscată, miriște și deșeuri, fiind afectate și suprafețe de teren agricol”, se arată în comunicatul transmis de ISU Covasna.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Reprezentanții pompierilor reamintesc că arderea miriștilor, a litierei pădurii sau a vegetației uscate este strict interzisă, iar un moment de neatenție poate pune în pericol suprafețe mari de teren, păduri și gospodării.
ISU Covasna recomandă:
* Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
* Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
* Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
* Supravegheați permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
* Strângeți și depuneți toate resturile numai în locuri special amenajate;
* Informați-vă și respectați măsurile stabilite de autorități;
* Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Sursa foto: IJJ Covasna/ISU Covasna