ACTUALITATE 8 septembrie 2020

(Update) Prefectul Iulian Todor: În 8 septembrie 1944, Sfântu Gheorghe a fost pus pe harta lumii libere şi civilizate

de Agerpres | 1643 vizualizări

În reședința de județ s-a marcat împlinirea a 76 de ani de la eliberarea orașului de sub ocupația horthystă

Împlinirea a 76 de ani de la eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe de sub ocupaţie străină a fost sărbătorită, marţi, printr-o ceremonie organizată în faţa Primăriei, la care au luat parte câteva zeci de persoane, însă, din cauza situaţiei epidemiologice, aceasta nu a avut amploarea din alţi ani.

Tradiţionala defilare militară nu a mai avut loc, festivitatea fiind restrânsă la alocuţiuni şi depuneri de coroane şi jerbe de flori.

Prefectul judeţului Covasna, Iulian Todor, care a deschis ceremonia, a subliniat că Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de Armata Română de sub ocupaţie străină, pe 8 septembrie 1944, izbânda fiind marcată prin arborarea tricolorului românesc pe turla Primăriei.

„Momentul 8 septembrie 1944 este momentul în care oraşul Sfântu Gheorghe a fost repus pe harta lumii libere, civilizate şi a Europei moderne, marcând sfârşitul unei perioade negre din istoria sa şi a României (...) Intrarea Armatei Române biruitoare în oraşul Sfântu Gheorghe la 8 septembrie 1944 a însemnat nu numai eliberarea primei brazde de pământ românesc de sub îngrozitoarea şi întunecata ocupaţie hortysto-fascistă, dar şi începutul reîntregirii statului naţional unitar român, ideal realizat pentru prima dată în urmă cu mai multe secole de către marele domnitor Mihai Viteazul. Locul în care acum ne aflăm îl putem considera ca fiind punctul 0 sau kilometrul 0 al României moderne, al devenirii noastre ca stat liber, unitar şi suveran, cu drepturi depline în rândul marilor naţiuni ale lumii. Să ne amintim cu pioşenie şi să cinstim memoria, curajul, eroismul, loialitatea şi dragostea faţă de ţară şi de neamul românesc de care au dat dovadă ostaşii Armatei Române“, a declarat Todor.

Prefectul a menţionat că un loc aparte în istoria modernă a oraşului îl ocupă generalul Grigore Bălan, locotenentul David Păiuş şi caporalul Gheorghe Arambaşa.

„Alături de numeroşi alţi ostaşi eroi, şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră, pentru dreptate şi pentru adevărul istoric. 8 septembrie 1944 a fost ziua în care caporalul Gheorghe Arambaşa, căzut la datorie apoi în luptele pentru eliberarea ţării, a arborat pe turla Primăriei oraşului Sfântu Gheorghe drapelul României. Astăzi, drapelul pentru care au luptat şi s-au jertfit caporalul Gheorghe Arambaşa şi camarazii săi este arborat din nou acolo unde îi este locul“, a spus Todor.

Comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe, lt. col. Dorin Neagu, a declarat că 8 septembrie reprezintă o zi importantă şi pentru Armata Română, marcând una dintre „cele mai frumoase victorii“ ale acesteia.

„Este un eveniment foarte, foarte important ţinând cont că a fost prima palmă de pământ eliberată de Armata Română în 1944 de sub ocupaţie hortysto-hitleristă. Consider că este deosebit de importantă pentru istoria României, dar un moment deosebit de important şi pentru Armata Română, pentru că e una din frumoasele victorii pe care le-au purtat militarii români, chiar în condiţiile de pregătire minime pe care le aveau la vremea respectivă şi având în vedere că oponentul era mult mai puternic şi mult mai bine înzestrat din punct de vedere logistic şi din punctul de vedere al instrucţiei“, a declarat pentru AGERPRES lt. col. Dorin Neagu.

Arhivistul Ioan Lăcătuşu a amintit că printre eroii care au căzut în luptele pentru eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe s-a numărat şi un general al Armatei Române, Grigore Bălan, dar şi mulţi români din zonă.

„Ca arhivist am avut posibilitatea să descopăr documentul de predare a administraţiei româneşti către administraţia maghiară în 8 septembrie 1940 şi iată că exact peste patru ani, în 8 septembrie 1944, Armata Română reuşea să elibereze oraşul Sfântu Gheorghe de sub ocupaţie străină (...) Mai puţin cunoscute sunt informaţiile documentare referitoare la participarea românilor din judeţul nostru la eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe. Avem inclusiv numele unor ostaşi care au căzut pentru eliberarea oraşului, din Covasna, Dobârlău, Valea Mare, Întorsura Buzăului, Dobolii de Jos. Nu trebuie să uităm niciodată jertfa ostaşilor români pentru eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe“, a subliniat dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre liderii comunităţii româneşti din judeţul Covasna.

Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a solicitat în repetate rânduri ca tricolorul românesc să fie arborat permanent pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe în amintirea eroilor care s-au jertfit pentru eliberarea oraşului, însă conducerea administraţiei locale nu a fost de acord cu acest lucru, acceptând ca acesta să fie arborat doar cu prilejul manifestărilor consacrate eliberării oraşului.

Drapelul pus pe turla Primăriei în 1944 a fost înlăturat în timpul Regiunii Autonome Maghiare şi repus ulterior în acest loc în anul 1994, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea oraşului.

Acesta a fluturat pe turlă până în 2014, când a fost înlăturat de conducerea Primăriei odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii şi nu a mai fost repus după terminarea lucrărilor.

Conducerea Primăriei a precizat că legea reglementează foarte clar modul în care trebuie arborate drapelele pe instituţiile publice, şi anume, la intrare, şi nu în altă parte, invocând, totodată, „motive tehnice“, respectiv un ornament din cauza căruia steagul nu ar putea fi arborat definitiv.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.