(Update) FOTO Accident pe DN12, între un autotren și un tractor
UPDATE: La această oră (19:00), traficul a fost reluat în condiții normale.
Potrivit IPJ Covasna, în urma accidentului a rezultat o victimă, rănită ușor, contrar raportărilor inițiale, care anunțau că o persoană este rănită grav.
Deocamdată nu se cunosc alte detalii cu privire la cauza producerii evenimentului rutier, dar polițiștii continuă cercetările.
Știrea inițială: Circulația este blocată pe ambele sensuri
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Covasna, pe DN 12 Sfîntu Gheorghe – Miercurea Ciuc, în zona localităţii Malnaş(kilometrul 28+550de metri), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren şi un tractor. În urma impactului o persoană a fost rănită grav.
Se desfăşoară cercetări la faţa locului pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Se estimează ca traficul să fie reluat, în aproximativ 40-50 de minute.
Sursa foto: Info Trafic jud. Covasna.