ACTUALITATE 7 februarie 2012

Fostul mare hocheist Gheorghe Huţanu, înmormântat cu pucul şi crosa

de Agerpres | 684 vizualizări

Gheorghe Huţanu, unul dintre cei mai mari hocheişti ai României, a fost înmormântat marţi după-amiază la Sfântu Gheorghe împreună cu un puc şi o crosă.

Pe ultimul drum, acesta a fost condus de un grup de aproximativ 30 de persoane, printre care s-au numărat foşti colegi, reprezentanţi ai Federaţiei Române de Hochei şi ai Clubului Dinamo la care a activat, precum şi câţiva iubitori ai sportului din Sfântu Gheorghe.

„A fost înmormântat cu crosa şi pucul şi va rămâne o legendă a hocheiului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Gheorghe Huţanu!”, a declarat Mădălin Guruianu, preşedintele Comisiei de sport din cadrul Consiliului local municipal Sfântu Gheorghe. Gheorghe Huţanu a încetat din viaţă pe data de 2 februarie la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, unde fusese internat pentru că suferea de mai multe boli şi era semiparalizat. Avea 62 de ani, iar ultimii ani i-a petrecut în Căminul de bătrâni de la Hăghig.

În unul dintre ultimele interviuri apărute anul trecut în presa locală, Huţanu amintea despre puţinii oameni care i-au întins o mână de ajutor la nevoie – Nicolae Vişan, Kelemen Tibor şi Dumitru Iordan, dar şi despre boală, singurătate şi uitare.

„La vecinul meu de pat vin în fiecare săptămână rudele să-l vadă, la mine n-a mai venit nimeni de un an şi mi-e ruşine de vecin (...) Să vină să mă vadă când au vreme‚ că tot aştept de un an de zile să mai treacă şi pe la mine cineva, în fiecare săptămână aştept şi s-a împlinit un an de când aştept”, spunea Gheorghe Huţanu.

Fostul hocheist s-a născut la 17 iunie 1950 în Bucureşti şi a jucat la echipele Dinamo (1968-1976), Steaua (1977-1982) şi Clubul de hochei din Sfântu Gheorghe între anii 1983-1985. A fost component al echipei naţionale de hochei, fiind desemnat cel mai bun atacant al grupei valorice C la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă din 1971 (Elveţia) cu 22 puncte.

Performanţele sale i-au făcut pe unii să afirme că Huţanu a fost pentru hocheiul românesc ceea ce a reprezentat Dobrin în fotbal şi Gaţu în handbal.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.