Finanțări de 25 de milioane de lei pentru Baraolt
Care sunt principalele hotărâri luate de consilierii județeni în ședința ordinară din luna martie
La începutul şedinţei ordinare, ce a avut loc joi, la prânz, la Baraolt, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, a prezentat Programul de Aliniere a zonei Baraoltului. Pe lângă consilierii judeţeni, la reuniune au participat primarii din zonă, precum şi numeroase persoane interesate din Baraolt.
Vor fi reabilitate și modernizate drumurile, școala și rețeaua de apă
Lázár Kiss Barna, primarul oraşului Baraolt, a salutat consilierii judeţeni în numele zonei Baraoltului, făcând anunţul că şi Consiliul Local Baraolt a semnat cu guvernul român trei contracte de finanţare în valoare de 25 de milioane lei. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală se vor finanţa: construirea reţelei de alimentare cu apă din localitatea Racoşul de Sus, modernizarea porţiunii de drum dintre monumentul „Vécer”, prin Racoşul de Sus, până la graniţa administrativă a comunei Vârghiş, precum şi reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic „Baróti Szabó Dávid”.
Tamás Sándor a prezentat dezvoltările coordonate de infrastructură din zona Baraoltului care sunt bazate pe Strategiei de dezvoltare a judeţului Covasna, Planul Potsa József. După cum a subliniat preşedintele CJ Covasna, în următorii 3-4 ani, va fi reînnoită reţeaua de drumuri din regiune, două sectoare importante de drumuri vor fi modernizate din fonduri europene, prin aceasta realizând o deschidere a regiunii spre Braşov, Odorheiu Secuiesc şi Cluj. Podul de peste pârâul Aita va fi realizată printr-un program guvernamental de finanțare, iar din fonduri proprii se va realiza asfaltarea din nou a restului de drumuri. „Este de datoria consiliilor locale, pe de o parte, să efectueze anul acesta acele lucrări care mai târziu ar putea împiedica construirea de drumuri, iar pe de altă parte, împreună cu ONG-urile şi cu specialiştii din domeniul cultural şi turistic, să elaboreze un plan privind căile posibile de utilizare a rezultatelor investiţiilor. CJ Covasna aduce în zona Baraoltului cea mai mare dezvoltare din ultimii cincizeci de ani, iar realizarea acesteia cade în sarcina noastră, însă depinde şi de dumneavoastră dacă populaţia din zonă va folosi spre avantajul său această deschidere şi dacă va reuşi să facă zona Baraoltului mai atractiv în faţa investitorilor şi a turiştilor. Dezvoltarea zonei Baraoltului este o datorie şi o responsabilitate comună” – a explicat Tamás Sándor.
La şedinţa de Consiliu Judeţean a participat şi Simion Creţu, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, care a vorbit despre contextul proiectului care vizează modernizarea celor două drumuri din zona Baraoltului, subliniind că, prin modernizarea drumurilor judeţene, şi microregiunile izolate se vor conecta la importante coridoare europene de transport. După cum se ştie, joi dimineaţa, la limita judeţelor Harghita şi Covasna, a avut loc semnarea contractelor de finanțare ale celui de-al doilea proiect cu finanţare din fonduri europene şi care vizează reabilitarea drumurilor judeţene din zona Baraoltului, în judeţul Covasna se va reabilita şi drumul judeţean dintre localităţile Baraolt, – Tălişoara – Vârghiş. Contractul de finanţare semnat în luna februarie vizează modernizarea tronsonului vizează de drum cuprins între localităţile Malnaş-Băi – Micfalău – Băţanii Mari – Biborţeni – Baraolt şi podul de la Augustin.
S-au alocat fonduri pentru Spitalul Județean
În cadrul şedinţei ordinare pe luna martie, s-a aprobat alocarea a 725 mii de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”, acesta fiind cel mai important element al rectificării bugetului. Din această sumă 250 mii lei au sosit din bugetul ministerului, aceşti bani vor fi alocaţi pentru finalizarea sistemului de canalizare şi pentru punerea în funcţiune a staţiei de purificarea a apei potabile. Restul de 475 mii lei vor fi alocaţi din bugetul propriu al judeţului pentru achiziţionarea a două aparate de anestezie destinate sălilor de operaţii care nu figurează în proiectul precedent, precum şi pentru realizarea reţelei electrice necesare pentru funcţionarea aparatelor CT şi RMN, primit de la minister.
Consilierii judeţeni au aprobat, printre altele, proiectul de hotărâre privind Strategia de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și de canalizare menajeră în județul Covasna pentru perioada 2018–2027, au votat aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Extindere, Modernizare Școală Gimnazială Specială Sfântu Gheorghe și Demolare Garaj și Magazie” şi au aprobat Planul anual de acțiune privind serviciile sociale acordate la nivelul județului Covasna pe anul 2018, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna.
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna