ACTUALITATE 16 iunie 2015

Finala „Brașovul dezbate“ jucată între două echipe din Sfântu Gheorghe

de Mirela Cara Dragu | 659 vizualizări

În weekendul trecut s-a desfășurat competiția regională a olimpiadei elevilor în zona dezbaterilor academice, „Brașovul dezbate“, care a pornit cu 22 de echipe, între care 18 din Brașov și patru echipe din Covasna, mai exact de la Clubul de Debate din Sfântu Gheorghe. Trei din cele patru echipe covăsnene s-au calificat după faza probelor eliminatorii, una dintre echipe s-a oprit în sferturi, dar finala a fost disputată între două echipe din Sfântu Gheorghe, între care cea clasată pe locul II a fost compusă din doi elevi de clasa a VIII-a, Mihai Tordai și Edmond Vrânceanu, și un elev de clasa a IX-a, Denis Onișoru. Echipa câștigătoare este compusă din Cristina Palade, Ionuț Profiroiu și Răzvan Todoran.

Mai mult decât atât, succesul tinerilor participanți la competiția de dezbateri de la Brașov a fost dublat și de faptul că șapte din primii zece vorbitori au fost din Sfântu Gheorghe, iar între aceștia unul este câștigătorul medaliei de argint (Ionuț Profiroiu), iar altul, al medaliei de bronz (Răzvan Todoran).

Consider că am văzut niște meciuri demne de viitori debateri, buni în ceea ce privește, discursul, persuasiunea și toate avantajele care țin de debate și pe care le căutăm, de fapt, la debate. În primul rând, oratoria este unul dintre acest avantaje. De fapt, este punctul cheie pentru care se face debate. Mai avem nevoie de persuasiune, de gândire critică, pentru că pe asta se bazează debate-ul”, a declarat Ionuț Profiroiu. El a mai spus că pentru dezbateri nu este nevoie de un talent nativ și că el însuși a plecat de la un nivel foarte scăzut, dar prin perseverență a ajuns la rezultatele actuale.

Pentru Cristina Palade, debate-ul este un exercițiu de pregătire pentru viitoarea meserie, cea de avocat, pe care se gândește să o îmbrățișeze „Eu una am ales să vin la debate pentru că vreau să dau la Facultatea de Drept și sunt absolut sigură că mă va ajuta. Vreau un viitor în oratorie și în avocatură și chiar cred că mă va ajuta foarte mult și de aceea am acceptat”, a spus ea, adăugând că recomandă acest tip de dezbateri oricărui tânăr care vrea să învețe cum să își susțină o idee, să găsească argumente și contraargumente și totodată să învețe să asculte și punctul de vedere al celorlalți.

Dacă lumea viitoare ar fi compusă din oameni care au în spate exercițiul dezbaterilor, ar fi din punctul de vedere al tinerilor câștigători o lume cu o mai bună capacitate de analiză și gândire logică, mult mai greu de manipulat. „Cred că o lume a dezbaterilor ar fi o lume în care ne-am putea asculta unii pe alții, o lume în care nu am reveni ușor la opinia noastră, fără să luăm în calcul nicio schimbare”, a fost de părere Răzvan Todoran.

Concomitent, în weekend s-a desfășurat și etapa națională a competiției „Tinerii dezbat“, susținută la Miercurea Ciuc, unde județul Covasna nu a participat anul acesta din motive administrative și de logistică.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.