Festivalul „Atelier” a ajuns la cea de-a XXII-a ediție
Cel mai vechi festival internațional de teatru din România, „Atelier”, a ajuns anul acesta la cea de-a XXII-a ediție, şi va avea loc la Sfântu Gheorghe în perioada 2-10 iunie. „Este cel mai vechi festival internațional de teatru din România, din simplul motiv că înainte de 1989 nu existau festivaluri internaționale de teatru în ţara noastră. Nu era voie. Au mai fost și alte festivaluri, dar n-au rezistat. Au sucombat între timp” – a declarat vineri într-o conferință de presă directorul festivalului, dramaturgul Radu Macrinici. Acesta a făcut totodată și un scurt istoric al evenimentului, care, în cei 22 de ani de existență, a avut un parcurs interesant.
Început în 1992, festivalul s-a desfășurat timp de 12 ediții la Sfântu Gheorghe, următoarele șapte ediții având loc la Baia Mare și Satu Mare, iar de anul trecut revenind la Sfântu Gheorghe. „Anul acesta se împlinesc 10 ani de când am plecat cu el și este un festival care, de-a lungul timpului, a influențat și apariția altor festivaluri din România cu un profil oarecum similar. „Atelier” a fost primul festival care a privilegiat formele noi de expresie teatrală. Noi pentru România, pentru că în alte părți aceste forme au fost consumate sau reinventate. Dar, pentru prima dată în România, la acest festival au putut fi văzute spectacole de teatru dans, teatru cu obiecte, teatru gestual, teatru în spații neconvenționale. Acest festival rezistă pentru că teatrul se reinventează permanent. Dacă aceste forme de teatru s-ar fi clasicizat, ar fi pus acolo, undeva într-o cutiuță, dar ele sunt vii în continuare și, reinventându-se, noi le inventăm. Deci e un festival deschizător de drumuri și sunt mândru că am reușit să-l duc până la ediția a XXII-a” – a mai spus directorul și inițiatorul festivalului, Radu Macrinici.
Program diversificat și foarte atractiv
Lansat ca un eveniment teatral care își propune să aducă în fața publicului interesat cele mai noi forme de manifestare a artei teatrale, Festivalul „Atelier” a pregătit și în acest an un program diversificat și foarte atractiv, care cuprinde producții teatrale din țări precum Belgia, Italia, Ungaria, Franța și România.
Pentru prim oară la Sfântu Gheorghe, spectatorii vor putea urmări un spectacol de teatru-circ, prezentat de compania Alexis Rouvre din Bruxelles și intitulat sugestiv „Sfori”. O altă surpriză pregătită de organizatori este „Povestea lui Aladin”, un spectacol 3D realizat de trupa Arcadia din Oradea, la care se adaugă spectacole de teatru-dans precum „7/7” al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara și „Your Body – My Landscape”, o coproducție Amsterdam-Budapesta. La fel de interesantă promite să fie și dramatizarea nuvelei „Metamorfoza” a lui Franz Kafka, montată de Ion Sapdaru la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Federico Garcia Lorca, Eric Bogosian, Jose Saramago și Matei Vișniec sunt numele câtorva dintre autorii celebri care au semnat o parte din textele care stau la baza punerilor în scenă prezente la „Atelier” 2015. „Pe lângă aceste spectacole, mai avem în program un colocviu intitulat „Criza culturii și cultura crizei”, o expoziție de fotografie a artistului fotograf Radu Afrim – da, e același cu regizorul – se numește „Portrete dintr-o generație”. Este o suită de fotografii despre actorii tinerei generații cu care ei au lucrat”, a explicat Radu Macrinici.
Concert de jazz în deschiderea Festivalului
În perioada 2-10 iunie, când are loc festivalul, se vor desfășura și evenimente conexe precum lansări de cărți și reviste de teatru, apărute de la încheierea festivalului de anul trecut până în prezent, seri de poezie și muzică de calitate. De altfel, „Atelier” se va deschide cu un concert de jazz susținut de Luiza Zan, Peter Sarik și Alex Harding. Prețul unui bilet la recitalul de deschidere este de 20 de lei.
Una dintre cele mai așteptate producții de la „Atelier” este „Tihna”, în regia lui Radu Afrim, care se va juca chiar în prima zi a festivalului. „Ce este important este că se păstrează profilul de acum 22 de ani. Este un paradox: este un festival care invită spectacole de teatru nou, dar el are o structură tradițională în sensul că nu s-a schimbat de-a lungul celor 22 de ani. Îmbrăcăm haine noi, dar corpul a rămas într-un fel același. N-a îmbătrânit, zic eu” – a spus Macrinici, referindu-se la specificul spectacolelor selectate.
Cel mai mare buget din ultimii ani
Festivalul din acest an beneficiază de cel mai mare buget din ultimii ani, respectiv 157.000 lei. Banii provin de la Consiliul Județean Covasna, care a participat cu 50.000 lei, de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, care a finanțat evenimentul cu 50.000 lei, și de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, unde Asociația de Tineret „Ecou” a depus și câștigat un proiect de 45.000 lei, la care se adaugă 12.000 lei acordați de UNITER prin Fundația Liga pentru Teatru, reprezentată de Radu Macrinici.
În ciuda bugetului generos comparativ cu edițiile precedente, ediția de anul acesta a festivalului nu a fost organizată foarte ușor, și aceasta din cauza situației cu care se confruntă TAM. „Anul acesta e o ediție mai dificilă decât anul trecut, dar în privința finanțării mai bună. Dificilă în sensul că, cu toate eforturile și bunăvoința doamnei Monica Midvighi, director interimar, faptul că teatrul nu a avut un director cu toate atribuțiile la el a contat. A conat pentru că e greu să faci un festival fără să ai o susținere puternică din partea celor care conduc instituția” – a spus Macrinici.
La sfârșitul festivalului vor fi acordate zece premii. Pe lângă marele premiu pentru „Cel mai bun spectacol”, se vor acorda și premii pentru regie, scenografie, coregrafie, muzică de scenă, cel mai bun actor în rolul principal, cea mai bună actriță în rolul principal etc. Juriul este compus din Victor Scoradeț, critic de teatru și președinte al juriului, criticii de teatru Cristina Rusietski și Claudiu Groza, regizorul Radu Dinulescu și fostul secretar literar al TAM, Marius Deac.
În cadrul festivalului „Atelier” se vor desfășura și Zilele Ecou, care vor cuprinde dezbateri publice cu cluburi de debate, premiera spectacolului de teatru „Forum”, o colaborare a Asociației de Tineret „Ecou” cu teatrul independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe, un concert al unui cvartet de coarde din Cluj-Napoca, ce va avea loc la Arcuș și alte surprize pregătite de organizatori. „V-aș dori tuturor să trăiți o asemenea satisfacție. Este festivalul pe care am crescut în adolescență, este festivalul pe care am învățat și să scriu despre teatru și să vorbesc despre teatru. E rară satisfacția să fii co-organizator la un eveniment de la care ai avut de învățat enorm” – a declarat Mădălin Guruianu, vorbind despre implicarea sa în calitate de co-organizator al Festivalului „Atelier”.
Spectacolele selectate și invitate la „Atelier” au fost vizionate în prealabil și reprezintă munca unei întregi echipe. „Am avut o echipă de zece selecționeri care au văzut cam tot ce se putea vedea în țară. Am avut și în străinătate un selecționer în zona francofonă, Belgia – Franța, iar restul am văzut pe DVD pentru că n-am putut să mă deplasez în Olanda sau în Italia din lipsă de buget, dar selecția eu am făcut-o, ca-n fiecare an” – ne-a informat Macrinici.
Cu excepția spectacolului lui Radu Afrim, din prima zi a festivalului, pentru toate celelalte reprezentații teatrale, prețul unui bilet va fi de 10 lei, ceea ce face din festivalul „Atelier” un eveniment cultural accesibil pentru toate categoriile de public interesate.